Patru primari PNL din Giurgiu au decis să se întoarcă în PSD. Pentru a nu-şi pierde mandatul, aceştia le-ar fi cerut liberalilor să îşi retragă sprijinul politic.
"PSD Giurgiu, tot mai puternic!
Atunci când au trecut la PNL, primarilor giurgiuveni li s-au promis proiecte pentru comunităţile lor, bani pentru dezvoltare, li s-a promis marea cu sarea, dar, de fapt, au fost minţiţi cu neruşinare. Nicio promisiune nu s-a materializat şi, astfel, edilii aleg să vină alături de mine, să se întoarcă în echipa celor care au făcut cu adevărat multe lucruri bune pentru dezvoltarea întregului judeţ.
Astăzi, în conferinţă de presă, l-am avut alături pe primarul comunei Comana, Aurel Enache. Îi mulţumesc pentru încredere, pentru susţinere şi curaj! Vreau să precizez faptul că alături de PSD Giurgiu sunt şi primarii din Colibaşi, Prundu şi Clejani.
Pentru că toţi sunt sătui de umilinţe, de păcăleli şi de bătaia de joc a liberalilor! Le cer public celor din PNL Giurgiu să îi lase pe primari să aleagă echipa din care vor să facă parte şi, de asemenea, să înceteze cu hărţuirea, cu presiunile şi cu „pedepsirea” celor care nu mai vor să lucreze cu ei!", a scris pe Facebook Marian Mina, preşedintele PSD Giurgiu.
„Singura alianță care a fost de succes în România a fost alianța USL. Ea s-a făcut pe cu totul alte baze. Ea s-a făcut pe picior de egalitate. Deși PSD-ul era net superior, având de două ori aproape mai multe voturi, au zis nu, mergem la paritate, unul la președinție, altul prim-ministru. S-a făcut pe niște baze cu mult înaintea guvernării, pe niște baze care vin ca o sugestie că poate funcționa pe termen nelimitat.
Acum, a fost o discuție la sânge, care ia mai mulți bani, care ia mai multe ministere. Despre asta a fost vorba. Că e interesul lor să își cultive primarii, da, dar primarii nu-s chiar așa. O parte din primari, cam o treime, nu au treabă cu partidul. Ei sunt aleși, partidul îi roagă să candideze. La nivel local, dacă ești super tare, nu contează, unii nici nu știu la ce partid ești, pe când alții depind de partid.
Sunt unii autonomi față de partid, dinamica primarilor e și ea mare, nu pe față, legea nu le permite să fie pe față, adică el a rămas la PNL și lucrează pentru altcineva, dar nu vrei să-l dai afară pentru că atunci trece la alt partid. Au pierdut oameni alegeri prezidențiale din cauza propriilor primari. Relația e mult mai complexă și pentru că legea actuală le oferă multă autonomie. Acum, dacă ai o hidrocentrală pe teritoriul tău, nu te mai interesează de banii de la centru. Câștigi mulți bani pe Legea administrației locale, vin banii direct la primărie“, a precizat, la DC News, sociologul Alfred Bulai. VEZI AICI ŞTIREA COMPLETĂ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News