Patru persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit frontal în Harghita.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN12 (E578) Miercurea Ciuc - Gheorgheni, la kilometrul 108+900 de metri, pe raza localităţii Sândominic, judeţul Harghita, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite.
Circulaţia rutieră este întreruptă pe ambele sensuri, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News