Patru răniți într-un accident pe DN2 în Buzău

Imagine cu rol ilustrativ. Sursa: ISU
Imagine cu rol ilustrativ. Sursa: ISU

Un grav accident de circulație a avut loc în această seară în județul Buzău. Patru persoane au fost rănite și au ajuns la spital. 

Patru persoane au fost rănite, între care şi o fetiţă de doi ani, în urma coliziunii dintre două automobile ce a avut loc joi seara pe DN 2, între localităţile buzoiene Costeşti şi Spătaru, scrie Agerpres. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Marie Vrapciu, din primele date, un autoturism condus de o şoferiţă de 26 de ani din Gherăseni, din direcţia Bucureşti către Buzău, la ieşire din localitatea Costeşti, a intrat în coliziune cu autoturismul condus din sens opus de un bucureştean de 43 de ani.

Victimele au ajuns la spital

"Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferiţei şi a celor doi pasageri, un bărbat de 28 de ani şi o minoră de doi ani, dar şi a şoferului bucureştean, toţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale", a declarat sursa citată.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă, a declarat că "la UPU au ajuns două persoane grav rănite, dintre care un copil în vârstă de doi ani, în stare foarte gravă, intubat, şi tatăl acestuia, cu multiple leziuni".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel