Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dispus închiderea temporară a patru fast-food-uri „Socului Kebab” din sectoarele 2 și 3 ale Bucureștiului, după ce au fost descoperite multiple nereguli igienico-sanitare.
Publicitate
Unitățile, administrate de compania Optim Prosper Serv SRL, au fost supuse unor controale stricte, în urma cărora s-au identificat probleme grave ce pun în pericol sănătatea consumatorilor.
În cadrul controalelor efectuate miercuri, comisarii ANPC au constatat că unitățile de fast-food nu respectau normele minime de igienă. Printre problemele grave identificate s-au numărat prezența insectelor, precum muștele și gândacii, ustensile și echipamente de bucătărie uzate și acoperite cu grăsime arsă, precum și acumulări consistente de praf și grăsime pe echipamentele de gătit și în sistemele de ventilație.
De asemenea, pavimentul din unitățile de alimentație era deteriorat, iar spațiile de depozitare și servire prezentau condiții improprii, cu depuneri vizibile de praf și grăsime.
În urma acestor constatări, ANPC a aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 33.000 de lei și a dispus oprirea temporară a activității tuturor celor patru unități, până la remedierea deficiențelor. Totodată, produsele alimentare neconforme au fost scoase definitiv de la comercializare.
Președintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca, a subliniat gravitatea situației: „Avem toleranță zero față de asemenea abateri, care reprezintă un pericol real pentru sănătatea sau chiar viața consumatorilor. Este inacceptabil ca unii operatori economici să sfideze legislația și să pună în pericol siguranța alimentară”.
Pe lângă problemele legate de igienă, ANPC a identificat și alte deficiențe majore în unitățile de fast-food. Printre acestea se numără utilizarea unor recipiente de depozitare cu multiple etichete, echipamente frigorifice neigienizate și deteriorate, și nerespectarea condițiilor de depozitare a alimentelor în spațiile frigorifice.
Mai mult, în meniurile unităților lipseau informații esențiale, precum gramajele, ingredientele și valorile nutriționale ale preparatelor, iar procesele de păstrare a alimentelor erau neconforme, unele preparate fiind congelate lent după ce au fost gătite, ceea ce contravine normelor de siguranță alimentară.
Pentru două dintre unitățile verificate, ANPC a înaintat propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte, punând astfel în mișcare mecanisme legale care pot duce la sancțiuni suplimentare. Până la remedierea deficiențelor, toate cele patru fast-food-uri „Socului Kebab” vor rămâne închise, cu obligația de a îmbunătăți condițiile igienico-sanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News