Traficul rutier este blocat pe DN2 în județul Buzău în urma unui accident în care au fost implicate trei mașini.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră este întreruptă pe DN2 Buzău – Urziceni, în zona localității Spătaru, județul Buzău, după ce a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Mai multe echipaje medicale, dar și poliția au fost solicitate imediat la fața locului. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor medicale.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu