Cântăreaţa rock americană Patti Smith a dezvăluit într-un interviu acordat publicaţiei britanice The Guardian că o carte scrisă de Mark Twain i-a provocat un episod de anxietate în copilărie şi a făcut-o să vomite, informează contactmusic.com duminică.
Artista de 72 de ani, figură proeminentă a mişcării punk din New York în anii 1970, a încercat să citească o carte a renumitului scriitor american în copilărie, însă experienţa în sine a fost atât de traumatizantă, încât nu a mai putut niciodată să revină la acea lectură. Patti Smith, care este şi o foarte apreciată poetă şi scriitoare, a explicat incidentul în felul următor: 'Am citit 'Prinţ şi cerşetor', de Mark Twain, când eram mică. Mi-a provocat un episod de anxietate şi am vomitat. Nu am terminat-o niciodată - şi nici acum nu pot să o citesc'.
În pofida acestui incident, Patti Smith spune că a fost întotdeauna profund pasionată de literatură. Întrebată de reporterii de la The Guardian despre primele sale amintiri legate de lectură, Patti Smith a răspuns astfel: 'M-am îndrăgostit de cărţi înainte să pot să citesc... Eram convinsă că ele conţineau comori şi atunci când am citit 'Grădina de Versuri a Copilului', de Robert Louis Stevenson, am descoperit că aveam dreptate'. Artista punk a dezvăluit şi că există o anumită carte pe care şi-ar fi dorit să o scrie chiar ea.
Aventurile lui Pinocchio', de Carlo Collodi, este cartea perfectă pentru orice vârstă. Vorbeşte despre creaţie, războiul dintre bine şi rău, izbăvire şi transformare, totul într-o singură poveste foarte iubită de oameni. O iubesc de la vârsta de şapte ani şi mi-am dorit mult timp să scriu ceva asemănător', a adăugat Patti Smith, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu