Paul Baran, unul dintre pionierii internetului, a murit

Paul Baran
Paul Baran

Paul Baran, un inginer polonez care a contribuit la inventarea de către guvernul american a sistemului Arpanet, precursorul internetului, a murit la vârsta de 84 de ani.

Paul Baran a murit din cauza unui cancer pulmonar, sâmbătă, în reşedinţa sa din Palo Alto din statul California, informează Potrivit publicaţiei New York Times, citată de Mediafax.

Într-o serie de documente tehnice publicate în anii 1960, el sugera guvernului american să construiască o reţea de comunicaţii ce ar fi mai puţin vulnerabilă în faţa atacurilor sau a perturbaţiilor cu care se confruntă reţelele convenţionale.

Dar invenţia lui, realizată la mijlocul anilor 1960, îşi devansa epoca atât de mult, încât atunci când Paul Baran şi-a prezentat ideea în faţa conducerii AT&T, această companie americană de telefonie a respins-o.

"Paul (Paul Baran, n.r.) nu se temea să urmeze direcţii contrare faţă de ceea ce alţii considerau ca fiind singura cale de urmat", a declarat Vinton Cerf, unul dintre vicepreşedinţii Google şi, totodată, un bun prieten al lui Baran.

Sistemul Arpanet a fost pus în funcţiune în anul 1969 de către ministerul american al Apărării. În cele din urmă, acest sistem a fost înlocuit de internet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel