Prințul Paul a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore, după șase ore de audieri.
Potrivit informațiilor din DNA, citate de Antena 3, se cunoaștea că Paul Lambrino colabora cu anchetatorii și chiar ar fi făcut o plângere în fața procurorilor pentru șantaj. El a fost pus sub acuzare, vineri, și procurorii au decis să-l rețină pentru 24 de ore. Ulterior, procurorii vor cere o măsură preventivă în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov.
Prințul Paul a făcut parte din grupul infracțional constituit de Remus Truică, alături de Dan Andronic, Tal Silberstein, Shimon Shevez și avocatul Robert Roșu. DNA îi acuză că au obținut retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa, ceea ce a adus bugetului de stat prejudiciu de peste 135 de milioane de euro. Potrivit procurorilor, Paul Lambrino a pretins ilegal că are de primit de la statul român ferma. A apelat la Remus Truică, care, alături de ceilalți inculpați, ar fi mituit conducerea unui institut de cercetare care deținea terenul să accept retrocedarea în schimbul unei vacanțe pentru patru persoane în străinătate.
Singurul care este în stare de arest din lot este Remus Truică, aflat în arest la domiciliu. Ceilalți sunt urmăriți penal sub control judiciar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News