Paul Manafort, fostul şef de campanie al preşedintelui Trump, condamnat

Un judecător american a decis ca Paul Manafort să fie încarcerat pentru opt capete de acuzare.

Paul Manafort, fostul şef de campanie al preşedintelui Donald Trump, a fost condamnat joi la 47 de luni de închisoare, aproape 4 ani, pentru infracţiuni financiare scoase la lumină de ancheta condusă de procurorul special Robert Mueller, care investighează amestecul Rusiei în alegerile din 2016, transmit vineri agenţiile de presă internaţionale, citând posturile de televiziune CNN şi Fox News. Judecătorul districtual T.S. Ellis a decis această sentinţă în procesul desfăşurat în Alexandria, statul Virginia, în cazul consultantului politic republican găsit vinovat în luna august a anului trecut pentru cinci capete de acuzare de fraudă fiscală, două capete de acuzare privind fraude bancare şi un capăt de acuzare referitor la ascunderea deţinerii de conturi bancare în străinătate.

Condamnarea primită de Paul Manafort, care în curând va împlini 70 de ani, este mult mai mică decât propunerea procurorilor. Aceştia nu au recomandat judecătorului o sentinţă specifică, ci au sugerat ca pedeapsa să se încadreze între 19 şi 24 de ani de închisoare. Judecătorul Ellis a considerat însă că aceste linii directoare sunt excesive şi ar crea o 'discrepanţă nefondată' în comparaţie cu alte cazuri. T.S. Ellis a remarcat, de asemenea, în timpul procesului, că Manafort nu se află în faţa sa pentru acuzaţii conform cărora el, sau altcineva în subordinea căruia s-a aflat, au colaborat cu guvernul rus pentru a influenţa alegerile din 2016, potrivit Reuters.

Cei mai dificili doi ani

Manafort, care a optat să nu depună mărturie în timpul procesului, a mulţumit judecătorului pentru corectitudine şi a menţionat perioada dificilă pe care a traversat-o. 'Ultimii doi ani au fost cei mai dificili ani pentru mine şi familia mea', a declarat Manafort în faţa judecătorului T.S. Ellis, potrivit CNN. 'A spune că sunt umilit şi ruşinat ar fi o subevaluare grosolană' a adăugat el, potrivit Fox News. Veteranul republican a fost condamnat după ce procurorii l-au acuzat că nu a declarat milioane de dolari câştigate în calitate de consultant al fostului guvern pro-rus al Ucrainei.

Conform acuzaţiilor aduse de procurori, după fuga preşedintelui pro-rus Viktor Ianukovici din Ucraina, Manafort a minţit băncile pentru a-şi asigura împrumuturi şi a menţine un stil de viaţă opulent, cu case de lux, costume de designer şi chiar o jachetă din piele de struţ, care a costat 15.000 de dolari. Avocaţii apărării au solicitat clemenţă judecătorului, argumentând că Manafort ar trebui să primească o sentinţă mai uşoară deoarece a fost de acord să coopereze cu procuratura după ce a fost acuzat - deşi un alt judecător a constatat că el a încălcat acordul respectiv minţind în mod repetat procurorii - şi pentru că încercarea sa de a obţine în mod fraudulos un împrumut bancar de 5.5 milioane de dolari a eşuat. Judecătorul Ellis a respins însă această solicitare.

Urmează un nou dosar

Reuters aminteşte că Manafort se va confrunta cu o altă condamnare, într-un caz separat, miercurea viitoare la Washington, în cazul a două acuzaţii de conspiraţie în care a pledat vinovat în septembrie anul trecut.

Deşi se confruntă cu posibilitatea unei condamnări de maximum 10 ani în procesul judecat în Washington, judecătorul districtual Amy Berman Jackson ar putea decide adăugarea unei noi sentinţe celei decise joi în statul Virginia, mai degrabă decât o executarea simultană a pedepselor. Paul Manafort este singurul judecat din cele 34 de persoane şi 3 companii acuzate de echipa procurorului special Mueller.

Citește și:

Michael Cohen solicitare pentru Trump

Procuror anti-mafia, în ancheta împotriva lui Trump

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel