Este unul din cei mai îndrăgiţi solişti dar puţini sunt fanii care ştiu că în tinereţe a făcut stagiul militar în armata sovietică. Pavel Stratan îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care "a servit patria", pe vremea când URSS era un mare imperiu şi spune că asta l-a călit şi l-a pregătit pentru viaţă.
În contextul războiului ruso-ucrainean, ies la iveală detalii mai puţin ştiute, inclusiv despre vedetele noastre. Conform money.ro, Pavel Stratan a fost sergent în Armata Roșie și s-a pregătit în Ucraina. Acesta a urmat stagiul militar obligatoriu detașat la Dniprodzerjînsk (Dniprodzerzhynsk), în estul Ucrainei de astăzi.
În perioada 1988 și 1989, Pavel Stratan nu-şi purta doar chitara pe umăr ci și arma. În perioada în care s-a pregătit militar alături de un pluton comun format din ceceni, azeri, uzbeci, turkmeni, moldoveni ori daghestani, acesta a compus una dintre cele mai cunoscute melodii ale lui. E vorba despre piesa "Armata". Versurile ei descriu o parte din experiența trăită de cântăreț vreme de doi ani. „Bun găsît! Vă scriu din depărtări/ Di undi fac armata/Tăt îi ghini şî frumos, da tot/Mai ghine îi în sat/Complimenti dau întrejii ţări/Dar mai ales lu tata', sunt doar unele dintre versurile melodiei lui Pavel. Tatăl Cleopatrei Stratan a povestit că dintr-o companie de o sută de oameni, doar zece erau moldoveni. Potrivit spuselor lui, atunci conta cine era mai puternic."Din prima zi, după ce erai evaluat, ți se fixa locul și ăla rămânea până la sfârșit!", a povestit Pavel Stratan despre experiența lui militară pentru sursa citată. A plecat de acolo cu gradul de sergent, însă din fericire pentru el, nu există nici o "şansă" să fie rechemat la arme, cu ocazia conflictului ruso-ucrainean.
Pavel Stratan s-a născut pe 11 noiembrie 1970, în Nişcani, Moldova. A recunoscut în numeroase interviuri că experiența militară l-a ajutat să se obișnuiască cu exercițiul fizic. Astăzi, la 51 de ani, după aproximativ trei decenii de când a fost sergent, încă merge la sală şi face zilnic exerciții de întreținere fizică. În anul 2002 a lansat primul său album – “Amintiri din copilărie” care s-a vândut în 7.000 de exemplare în prima luna. Muzica lui Pavel Stratan este, mai degrabă, un amestec de stiluri: folk cu tradiţional. Artistul are în prezent dublă cetăţenie, română şi moldovenească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News