Paznic de pe Autostrada Soarelui, mort după ce a căzut de pe o pasarelă

Un paznic de pe autostrada Bucureşti-Constanţa a murit, după ce a căzut de pe o pasarelă. Acesta încerca să sară de pe un sens pe celălalt al autostrăzii şi a căzut în gol. 

Un paznic pe Autostrada Soarelui a murit după ce a căzut de pe o pasarelă. Bărbatul a încercat să sară de pe un sens pe celălalt al autostrăzii și a căzut în gol, de la o distanță de 10 metri, printre spațiul dintre cele două sensuri.

Potrivit reprezentanților Poliției Ilfov, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați luni seara că un bărbat, paznic pe Autostrada Soarelui, a fost victima unui accident de muncă la pasarela CFR București-Oltenița. Polițiștii au stabilit că agentul de pază la o societate comercială era în timpul serviciului, a încercat să sară de pe un sens pe celălalt al autostrăzii, iar din neatenție a căzut în gol, de la o distanță de aproximativ 10 -12 m, printre spațiul dintre cele două sensuri.

Un bărbat care a încercat să-l salveze, dus de urgență la spital

Un alt bărbat, voluntar, a încercat să-i acorde primul ajutor victimei, dar a căzut și acesta, lovindu-se. Voluntarul a fost dus la un spital din București, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care a ridicat cadavrul paznicului pentru necropsie.

„Politiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă", spun reprezentanții Poliției Ilfov, conform Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel