PC vrea să-şi facă grupuri parlamentare proprii

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că formaţiunea politică pe care o conduce intenţionează ca, până în data de 1 februarie, să aibă grupuri parlamentare proprii în fiecare dintre Camerele Parlamentului, "care vor face o colaborare strânsă cu grupurile PNL". El a precizat că grupului senatorial va trebui să fie format, potrivit Regulamentului, din şapte membri, iar grupul de la Camera Deputaţilor, din zece membri. Chestionat cum va reuşi PC să atragă şase senatori de la alte formaţiuni politice, Constantin a menţionat că reprezentanţii partidului a purtat negocieri cu "oameni care şi-au dat seama că au făcut o greşeală atunci când au ales anumite partide aflate la putere". "Sunt oameni care îşi dau seama că dacă rămân în continuare în actuala formulă guvernamentală şi vor sărăci în continuare populaţia, aşa cum au făcut-o până acum, nu vor mai avea nicio şansă să fie aleşi din nou în anul 2012", a explicat el. Liderul conservator a amintit că sunt mulţi parlamentari din UNPR care au sperat că se va constitui un partid puternic şi au mers către această formaţiune politică şi care au constatat că, deşi personal sunt bine văzuţi de electorat, acest partid nu va trece pragul electoral. "Atunci, pe considerentul acesta, au început negocierile cu noi. Dacă presiunea celor aflaţi la putere nu se va exercita asupra lor şi îşi vor ţine cuvântul, sperăm ca până la sfârşitul lunii ianuarie să se materializeze aceste lucruri", a adăugat preşedintele PC. Întrebat dacă au existat şi cu parlamentari de la PDL, el a răspuns afirmativ, adăugând, totuşi, că în acest partid sunt puţini "care vor să renunţe la privilegiile pe care le oferă în mopmentul de faţă acest partid". Parlamentarii conservatori au candidat la ultimele alegeri sub sigla Alianţei PSD+PC (alianţă înregistrată la tribunal) şi activează grupurile comune ale alianţei de la Senat şi Camera Deputaţilor. PC are în prezent un senator, pe Dan Voiculescu, şi trei deputaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel