PDL București îl susține pe Boc la șefia partidului

boc guvern
boc guvern

Conducerea Organizaţiei PDL Bucureşti a decis, marţi, în unanimitate, să sprijine candidatura lui Emil Boc pentru preşedinţia PDL, a anunţat preşedintele organizaţiei, Elena Udrea.

"Am dat un vot politic pentru a nu mai exista aceste interpretări că organizaţia de Bucureşti merge o parte într-un fel, o altă parte într-un fel, a fost un vot politic în urma acestor dezbateri şi în unanimitate organizaţia şi-a exprimat sprijinul pentru domnul Emil Boc, urmând, desigur, ca la apariţia moţiunii să procedăm conform Statutului", a precizat Udrea, citată de Mediafax.

Ea a menţionat că decizia a fost luată cu 15 voturi "pentru" din 15.

Elena Udrea a precizat că semnăturile care s-au dat de la organizaţiile de sector pentru susţinerea lui Emil Boc sau pentru sprijinirea lui Vasile Blaga au fost făcute în nume personal.

"Până în acest moment, semnăturile care s-au dat pentru susţinerea fie a domnului Boc, fie a domnului Blaga, au fost făcute în nume personal, pentru că aşa spune Statutul, organizaţiile se pronunţă după ce apar moţiunile. (...) Sunt semnături de susţinere personale ale membrilor de partid, este şi cazul meu, este o semnătură personală, dar organizaţia a luat decizia ca în ansamblul ei filiala PDL să-şi ofere susţinerea candidatului Emil Boc", a adăugat Udrea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel