Grupul deputaţilor democrat-liberali intenţionează să declanşeze procedurile de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind modul în care au fost utilizate fondurile alocate pentru refacerea Naţional Arena.
Iniţiativa grupului PDL a primit acceptul din partea Biroului Naţional Permanent al partidului, în cadrul şedinţei desfăşurate marţi. "Luând act de nemulţumirea generală în legătură cu situaţia creată la stadionul Naţional, PDL a decis să propună în Camera Deputaţilor înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru evaluarea modului în care au fost cheltuiţi bani publici în legătură cu acest stadion", a anunţat Sever Voinescu, purtător de cuvânt al PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News