Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat după întâlnirea cu bordul FMI, că s-a adus în discuţie revenirea salariilor bugetarilor la cuantumul din 2010, însă deocamdată nu se ştie cum se va putea realiza acest plan. Semnale în acest sens există şi se pare că PDL doreşte mărirea salariilor chiar în anul electoral 2012.
"În sectorul public va trebui să revenim, pentru că şi economia îşi revine, s-au mai făcut disponibilizări şi cred că se poate reveni la salariile din 2010, dar când şi cum se va face asta e greu de spus", a adăugat Lăzăroiu.
Redresarea economică a României este o temă tot mai des abordată de reprezentanţii Guvernului, dar şi de bordul FMI. După întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, reprezentantul misiunii FMi în România, Jeffrey Franks a precizat că există semnale bune în sensul revenirii economice.
Cu toate acestea preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, după întâlnirea cu FMI, că devine din ce în mai clar că Românioa va trebui să atragă prima tranşă din noul acord cu Fondul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News