Preocuparea democrat-liberalilor la ora actuală este schimbarea siglei și a culorii portocaliu. În acest sens, președinților de filiale li s-a cerut să-şi exprime în acest sens punctele de vedere. În paralel, PDL negociază cu UNPR, PNŢCD, Partidul Verde şi Partidului Poporului formarea unei alianţe în vederea localelor.
Potrivit unor surse din PDL, unii democrat-liberali ar considera oportună cooptarea în Mişcarea Populară a UNPR, însă alţii sunt de părere că, din punct de vedere doctrinar, în acest moment, PDL nu este compatibil cu acest partid.
Democrat-liberalii doresc crearea Mişcării Populare, de centru-dreapta, pentru a fi o contrapondere la USL, care este de stânga. În acest sens, conducerea PDL a lansat organizaţiilor locale un sondaj privind modul în care ar reacţiona electoratul la schimbarea siglei şi culorii partidului, fără să dea o variantă.
Dacă se va face această alianţă, vor fi schimbate sigla şi culoarea pe care o au PDL acum, una dintre variante pentru siglă fiind "inima", simbolul PPE. Pentru culoarea acestei alianţe se ia în calcul verde sau/şi albastru, au mai spus sursele citate.
De altfel, culorile verde şi albastru au fost folosite de Organizaţia de Tineret a PDL, la Şcoala de vară pe care au organizat-o tinerii democrat-liberali anul trecut, sub sloganul "Smart&Right".
Citește și:
Mișcarea Populară, noua coaliție PDL, UNPR, PNȚCD, PNG pentru alegerile de anul acesta
Baconschi: Mişcarea Populară va fi iniţiată pentru alegerile generale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News