PDL pierde jumătate dintre primari la Buzău. Cum comentează Cezar Preda plecările

preda
preda

Preşedintele PDL Buzău, Cezar Preda, a anunţat, vineri, într-o conferință de presă că formaţiunea pe care o conduce a pierdut 12 primari din cei 24 câți avea.  Dintre aceștia, şase se vor înscrie în PNL, trei în PSD, iar ceilalţi sunt indecişi, a mai declarat Cezar Preda.

Preda a adăugat că niciunul dintre aceşti primari nu l-a anunţat personal şi nu a demisionat încă din PDL pentru că şi-ar pierde mandatul, însă plecarea lor este sigură.

Liderul PDL Buzău a adăugat că regretă plecarea celor 12 din partid, însă a precizat că el va merge mai departe şi va candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău.

"Le urez sănătate. E o pierdere, dar mergem mai departe. Nu e prima dată când trec prin asta. E jenant să-i arunci lui Preda în spate plecarea acestor oameni când aceşti oameni au interes propriu, ei îşi fac propriile socoteli. Dacă eram la 60 la sută nu mai era niciun primar nici la PSD, nici la PNL. Îmi pare rău de toţi. I-am ajutat când am putut, că n-am avut acum cum să-i ţin... Au rămas oamenii de onoare care au rezistat tentaţiei şi care au zis că indiferent ce li se dă, ei nu pleacă", a declarat Cezar Preda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel