PDL răspunde în războiul”Unirii” de la Alba iulia

Ponta Antonescu
Ponta Antonescu

Războiui politic dintre PDL şi USL pe tema Zilei Naţionale continuă, chiar dacă 1 Decembrie a trecut. PDL susţine că Ponta şi Antonescu au adus oameni special la Alba Iulia pentru a-i fluiera pe Boc şi ceilalţi membrii care au participat la festivităţi. Ei îl acuză e Victor Ponta de lipsă de bun simţ, pentru că a plecat mai devreme din Sala Unirii, iar pe Antonescu că nici măcar nu a mai ajuns la festivitate.

"Dacă ar fi avut cei 7 ani de acasă, unul ca Ponta nu ar fi plecat să-şi ocupe, sărmanul, un scaun în Sala Unirii, unde să stea la căldurică în timpul festivităţii de depunere de coroane la statuia lui Mihai Viteazul, din mijlocul căreia a plecat bătându-şi pur şi simplu joc de ceremonialul militar! Ca apoi să plece şi din mijlocul ceremoniei de primire a soliilor, nu se ştie unde şi de ce. Şi ca să evităm penibila replică, vă reamintim că programul manifestărilor Zilei Naţionale era demult anunţat şi binecunoscut. Iar dacă anunţi că vei participa, cum au făcut Ponta şi Antonescu, acest lucru echivalează cu acceptarea programului, adică intri şi tu în rând cu lumea. Cât despre aşa-zisul profesor de istorie Crin Antonescu, pentru că evenimentul a început de dimineaţă (orele 11, sic!), oboseala l-a răpus mult mai repede decât ne-am fi aşteptat. A ratat Sala Unirii!", susţine PDL.

"Aşa cum s-au comportat cei doi „neştiutori”, Ponta si Antonescu puteau să vină în oricare altă zi, işi puteau plăti oricând aplaudacii, puteau râde ostentativ şi puteau bifa încă o excursie prin ţară. La Alba Iulia, de 1 Decembrie, oamenii locului şi toţi cei care an de an revin la marea sărbătoare o fac pentru că au învăţat şi au înţeles la timp noţiuni de bază precum unitate de neam şi de ţară", se mai arată în comunicatul PDL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel