PDL va relua, în Parlament, discuţiile despre Legea privind câinii fără stăpân, ţinând cont de recomandările CC, printre noile prevederi numărându-se încurajarea sterilizării câinilor fără stăpân, a celor fără valoare chinologică şi eutanasierea celor agresivi sau bolnavi în fază terminală.
"PDL va relua, în Parlament, discuţiile pe prevederile Legii Privind Gestionarea Câinilor Fără Stăpân, urmând să ţinem cont de recomandările Curţii Constituţionale. În paralel, împreună cu primarii PDL de sectoare şi cu ONG-uri de protecţie a animalelor, am iniţiat construcţia de adăposturi pentru câinii aflaţi pe străzile Capitalei", se arată într-o declaraţie a Elenei Udrea, citată de Mediafax.
Printre prevederile noii legi, se numără, potrivit declaraţiei, înfiinţarea unor registre electronice de evidenţă a câinilor fără stăpân şi a celor cu stăpân, dar de rasă comună, încurajarea sterilizărilor masive atât a câinilor fără stăpân cât şi a câinilor de rasă comună cu stăpân, igienizarea domeniului public şi a mediulu, încurajarea adopţiilor responsabile, prin amendarea celor care abandonează animalele după adopţie, microciparea ca mijloc de identificare a câinilor, protejarea populaţiei de câinii agresivi, precum şi de bolile transmisibile de la animal la om, respectarea normelor comunitare privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, eutanasierea câinilor agresivi şi a câinilor bolnavi în fază terminală.
"Dând dovadă, în egală măsură, de dispreţ faţă de oamenii care au de suferit din cauza acestui fenomen, cât şi faţă de câinii abandonaţi, flămânzi şi bolnavi, politicienii din alte partide refuză să tranşeze această problemă şi se comportă ca şi cum problema nu ar exista. Pe fond, pe măsură ce timpul trece, problema devine din ce în ce mai gravă. Deoarece problema gestionării câinilor fără stăpân are un impact major asupra vieţii şi siguranţei bucureştenilor, şi nu numai, cer USL să revină în Parlament la dezbateri pe legea iniţiată de PDL Bucureşti. Consider că actualul primar general, Sorin Oprescu, şi partidele care îl susţin, PSD, PNL şi PC, sunt vinovaţi pentru fiecare situaţie în care sănătatea şi viaţa unui om a fost pusă în pericol de un maidanez din Capitală", susţine Udrea.
Ea precizează că şi-ar dori ca Bucureştiul să fie o Capitală a oamenilor, nu a maidanezilor. "Cu ocazia Zilei Internaţionale a Câinilor fără Stăpân, mi-aş dori ca Bucureştiul să fie o capitală a oamenilor, nu o capitală a maidanezilor. Pentru sănătatea şi siguranţa oamenilor, trebuie, cât mai urgent, să curăţăm străzile de câini fără stăpân, iar pentru câini trebuie să găsim soluţii adecvate, împreună cu ONG-urile care se ocupă de protecţia acestora", afirmă Udrea.
În declaraţie se precizează că, referitor la Legea Gestionării Câinilor Fără Stăpân, iniţiată de PDL şi promovată de Parlament în 2011, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat pe neconstitutionalitea eutansierii.
"Curtea a criticat doar faptul că măsurile propuse - lăsare pe domeniul public, păstrare în adăposturi şi eutansierea- sunt menţionate în lege în mod arbitrar, fără a se stabili o ordine de aplicare a acestor măsuri. Autorităţile apreciază că în Bucureşti sunt aproximativ 100.000 de câini fără stăpân, iar ONG-urile vorbesc de cca 40.000 de câini. Nimeni nu ştie însă, în realitate, câţi sunt. Vă rog sa vi-i imaginaţi pe toţi în Piaţa Constituţiei. Ar încăpea cu greu", se arată în declaraţie.
De asemenea, în declaraţie se menţionează că, potrivit Institutului de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Bals", în perioada 2009 – 2011 au beneficiat de servicii medicale 31.278 de persoane muşcate de câine, adulţi şi copii din Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu