PDL vrea remaniere fără a trece noul Guvern prin Parlament. Anastase: dacă lucrurile şchioapătă, atunci ele trebuie corijate

Remanierea guverntala
Remanierea guverntala

Tot mai multe voci din PDL vorbesc despre necesitatea remanierii. Începând de la premierul Emil Boc şi până la prim-vicepreşedintele PDL, Roberta Anastase, cu toţii fac calculele viitoarei schimbări de cadre din Guvern. Cu toate acestea, se pare că liderilor PDL le este teamă să facă modificări în componenţa ministerelor pentru că în acest caz vor trebui să treacă prin procedură parlamentară.

În mediile politice ale PDL se vorbea despre înfiinţarea unui nou minister care să se ocupe special de atragera fondurilor europene. În situaţia actuală pare însă puţin probabil pentru că schimbarea componenţei Guvernului ar presupune trecerea acestuia prin Parlament.

O a doua variantă ar fi schimbarea simplă a cadrelor, iniţiativă care nu ar necesita trecerea prin Parlament. "Într-o echipă trebuie să faci schimbări atunci când ele sunt necesare. Din perspectiva obiectivului legat de fondurile europene, cred că întotdeauna trebuie să urmăreşti obiectivul. Aşa încât, dacă lucrurile să spunem că şchioapătă în anumite zone, atunci ele trebuie corijate", a explicat prim-vicepreşedintele PDL, Roberta Anastase.

În cazul în care se ajunge la remaniere prin modificarea componenţei Guvernului, remanierea va fi făcută la toamnă pentru că momentan parlamentarii sunt în vacanţă şi nu pot participa cu toţii la vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel