Social-democraţii consideră că, din discursul surprins în interiorul uşilor închise în cadrul întrunirii PDL de vineri, de la Timişoara, reiese că democrat-liberalii vor să continue "furtul" public, iar o eventuală impozitare a pensiilor va însemna resurse mai multe distribuite către interesele PDL.
"PSD constată cinismul incredibil al PDL şi al primului-ministru Emil Boc, care declară într-o şedinţă de partid că 'pensionarii nu au fost afectaţi direct cum au fost afectaţi bugetarii' de măsurile de austeritate ale Guvernului şi că, totodată, singura mare prioritate a miniştrilor PDL este să fie în contact cu primarii democrat-liberali, pentru a le rezolva acestora problemele în limitele resurselor existente. Adică, în limita resurselor publice. Acest ajutor ar urma să le servească primarilor portocalii în campania electorală. Poziţia lui Emil Boc este inacceptabilă şi trădează motivele pentru care PDL vrea să impoziteze pensiile. Puterea portocalie vrea să continue furtul din avutul public, iar dacă asta înseamnă sacrificarea câtorva milioane de pensionari, pentru PDL nu contează", transmit social-democraţii, printr-un comunicat de presă-
PSD susţine că, prin măsurile de austeritate iniţiate până la acest moment de Guvernul Boc, pensionarii au avut de suferit prin neacordarea, vreme de 2 ani, a nici unei indexări a pensiilor, deşi din luna octombrie 2009 şi până în prezent indicele preţurilor de consum a crescut cu cca. 12 puncte procentuale, prin faptul că majorarea TVA a amplificat procesul inflaţionist, prin introducerea plăţii contribuţiei individuale de sănătate de 5,5% din pensie, pentru toţi pensionarii cu pensii mai mari de 740 lei, prin tăierea subvenţiei la încălzire.
"Aceste măsuri au afectat dramatic nivelul de trai al pensionarilor, iar perspectiva impozitării pensiilor este un nou coşmar prin care PDL vrea să îi treacă pe cei de vârsta a treia. Considerăm că afirmaţiile lui Emil Boc de la reuniunea liderilor PDL de la Timişoara ar trebui să convingă, dacă mai era nevoie, că democrat-liberalii nu au altă prioritate decât câştigarea alegerilor prin orice mijloace, dar mai ales prin folosirea la maximum a resurselor publice instituţionale şi materiale. Îndepărtarea PDL de la guvernare trebuie să fie, aşadar, obiectivul tuturor românilor, pentru că lupta nu mai este una politică, ci una cu statul mafiot instituit de PDL, în care singurii oamenii care au dreptul să traiască bine sunt membrii „Familiei portocalii”", se mai arată în comunicatul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News