Parlamentul European a ameninţat într-o rezoluţie votată joi că nu va aproba acordul şefilor de stat şi de guvern din ţările UE privind bugetul multianual al blocului comunitar dacă acesta nu va fi ''îmbunătăţit'', criticând în special diminuarea sumelor alocate unor anumite domenii, transmite AFP.
Parlamentul European a ameninţat într-o rezoluţie votată joi că nu va aproba acordul şefilor de stat şi de guvern din ţările UE privind bugetul multianual al blocului comunitar dacă acesta nu va fi îmbunătăţit, criticând în special diminuarea sumelor alocate unor anumite domenii, transmite AFP.
Legislativul european trebuie să se pronunţe până la sfârşitul anului asupra cadrului financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027. În rezoluţia adoptată joi cu 465 de voturi pentru, 150 împotrivă şi 67 de abţineri, eurodeputaţii contestă bugetul în forma sa actuală şi avertizează că Parlamentul European este pregătit să refuze să-şi dea aprobarea (...) până când va fi găsit un acord satisfăcător.
La capătul unui summit maraton, liderii europeni au convenit marţi asupra unui pachet de relansare economică post-pandemie alcătuit din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, prevăzut cu o sumă totală de 1.074 miliarde de euro (inferioară propunerii Comisiei Europene de 1.100 de miliarde de euro) şi dintr-un fond de redresare de 750 de miliarde de euro, împărţit în 390 de miliarde granturi şi 360 de miliarde împrumuturi care vor putea fi accesate de statele membre cu condiţia realizării unor reforme.
Dar în timp ce majoritatea liderilor europeni au calificat acest pachet drept istoric, europarlamentarii din mai multe grupuri politice au criticat mai ales reducerea sumelor alocate unor capitole din buget, cum ar fi sănătatea, educaţia, apărarea, cercetarea şi dezvoltarea, precum şi lipsa unei legături clare între accesarea fondurilor europene şi statul de drept, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu