La 15 decembrie 1939, în ziua premierii, "Pe aripile vântului" a avut încasări de circa 1 milion de dolari. "Pe aripile vântului" a fost primul film color de lung metraj din istorie, fapt pentru care i-a adus și unul dintre cele 10 premii Oscar. Pentru rolul lui Scarlett O'Hara, producătorii au fost intervievat circa 1.400 de actriţe, până să ajungă la Viviene Light.
„Pe aripile vântului" e o megaproducţie holywoodiană, care a avut un buget impresionant pentru vremea respectivă (aproape 4 milioane de dolari), dar şi cu o distribuţie de excepţie: Vivien Leigh, Clark Gable, Olivia de Havilland, Leslie Howard şi Hattie McDaniel.
Pentru rolul lui Scarlett O'Hara au fost intervievate 1.400 de actriţe, printre care şi Bette Davis, dar actrița a refuzat să interpreteze rolul lui Scarlett, crezând că va juca alături de Errol Flynn.
Filmările începuseră, iar regizorul nu se hotărâse cine va interpreta rolul personajului principal feminin. Pe Vivien Leigh, regizorul a cunoscut-o abia la câteva săptămâni după ce producţia începuse. Personajul principal masculin, Clark Gable, era considerat un sex-simbol al acelei perioade, însă Vivien Leigh i-a distrus reputaţia, afirmând că nu i-au plăcut deloc scenele în care ea trebuia să se sărute cu acesta, deoarece „avea o respiraţie urât mirositoare".
"Pe aripile vântului" este un film cvasi-istoric; pentru americanii acelei perioade pelicula făcea referire la evenimente cu o deosebită încărcătură emoţională, care au adus modificări sociale extrem de puternice şi care avuseseră loc cu puţin timp în urmă: Războiul de Secesiune (1861-1865). Pelicula narează însă şi o secvenţă de viaţă. „Pe aripile vântului" spune povestea iubirii dintre Scarlett O'Hara şi Rhett Butler în timpul Războiului Civil, potrivit historia.ro.
În această lume bulversată se remarcă Scarlett, o femeie diabolică, plină de defecte, vulcanică, uneori grav imorală, însă umană. Este povestea unei femei egoiste care nu vrea să-şi recunoască sentimentele faţă de bărbatul pe care-l iubeşte. Acest orgoliu se întoarce în final împotriva ei şi îl pierde pe cel pe care l-a iubit întotdeauna. Un alt aspect al succesului ţine de marketing-ul şi publicitatea agresivă făcute peliculei. În plus, chiar de la început, filmul a avut parte de o primire entuziastă din partea criticilor, amplificată ulterior de moartea tragică a celei care a dat naştere lui Scarlet O'Hara; scriitoarea Margaret Mitchell a pierit într-un accident de maşină, la puţin timp după lansarea peliculei.
Producătorului David O. Selznick a văzut o mină de aur în romanul lui Margaret Mitchell, ale cărui drepturi de ecranizare le-a cumpărat încă din 1936, la o lună de la publicarea cărţii, cu o sumă fără precedent pentru vremurile acelea, 50.000 de dolari. Şi a reușit sătragă lozul norocos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu