Alfred Bulai a vorbit despre revolta românilor față de anumite forme de autoritate care exercită, mai mult sau mai puțin, o influență asupra lor.
În cadrul emisiunii „Nod în Papură“, de la DC News, jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au vorbit despre tendința românilor de a se revolta pe instituții sau lucruri minore care nu le afectează în vreun fel nivelul de trai:
„Cine e la modă acum? Google, Internetul! Pe internet este atacată orice formă de autoritate. Ne mobilizăm împotriva bisericii: E nenorocire! BOR face, drege! Marele Alb... . După aia ne întoarcem la școală, îl luăm pe medic, îl luăm pe judecător“, a spus Val Vâlcu.
„Dar împotriva capitalului nu ne revoltăm, împotriva corporațiilor nu ne revoltăm! Ne revoltăm pe chestiunile mici, care nu au cine știe ce valoare, tocmai pentru că e vorba de o dulce manipulare în spate și nu e nimic întâmplător. Oamenii au preocupări insignifiante și sunt încurajați să înjure - nu e vorba de critică atunci când permiți formule în care oamenii au un limbaj deplasat - și să instige“, a spus Alfred Bulai.
„Dar merg pe stradă și înjură. Mai înjuram între noi pe terenul de fotbal, la sala de sport, dar acum vezi într-o benzinărie 2-3 tineri cum vorbesc...“, a adăugat Val Vâlcu.
„Este o scădere a încrederii în instituții într-un spirit care îi face pe oameni să nu se coalizeze împotriva problemelor reale pe care chiar le au“, a adăugat Val Vâlcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News