Pe ce stadion va juca FCSB în noul sezon. Mihai Stoica: Sper să nu mai fim alungaţi

, în memoria celor peste 56.000 de victime ale pandemiei de COVID-19. Foto: Pixabay.com
, în memoria celor peste 56.000 de victime ale pandemiei de COVID-19. Foto: Pixabay.com

Manager general al clubului FCSB, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că speră ca formaţia sa să nu mai fie alungată din Bucureşti şi să fie obligată să evolueze în provincie, el precizând că îşi doreşte ca meciurile de pe teren propriu să se dispute pe Arena Naţională sau pe cele două noi stadioane, Arcul de Triumf şi Steaua.

"Sper să nu mai fim alungaţi din oraşul pe care îl reprezentăm. Pentru că dacă tot sunt stadioane în Bucureşti care trebuie întreţinute, ar trebui să fim lăsaţi să plătim sume foarte mari pentru a juca. Că e Arena Naţională, că e Arcul de Triumf, că e Ghencea... să fie în Bucureşti, să nu mergem să jucăm la Giurgiu, unde nisipul ne-a marcat un gol anul trecut care probabil ne-a costat titlul. De asta nici nu putem emite abonamente, aşa cum vor suporterii, pentru că nu ştim unde jucăm", a afirmat el.

"Arena Naţională ne va găzdui... cât timp nu o să găzduiască un turneu de DOTA 2. Eu am crezut că la jocurile video stai în faţa calculatorului şi te joci... şi am înţeles că e chiar sport. Ideea e că dacă înainte se jucau mii de copii pe cel mai mare stadion al ţării care a costat sute de milioane de euro, acum probabil că vom fi alungaţi de acolo pentru că se joacă DOTA 2", a adăugat Stoica, făcând referire la declaraţia primarului Nicuşor Dan conform căreia pe Arena Naţională se vor desfăşura şi evenimente care nu au legătură cu fotbalul, precum Campionatul Internaţional de gaming DOTA2 programat între 12 şi 17 octombrie.

"Noi am făcut solicitare să jucăm şi pe Arcul de Triumf, aşteptăm răspuns. Nu am făcut solicitare la Ghencea, dar probabil că vom face... pentru că mesajul e pacifist. Chiar nu are niciun sens să ne certăm cu nimeni dacă oamenii chiar vor să facă bani cu stadionul, nu doar să fie o gaură la buget la fel cum e echipa de fotbal. Este jenant şi strigător la cer să mergem în continuare cu acest nonsens. Tocmai ce s-a întâmplat ca un pilot de avion să piardă în zbor lada de scule sau ce o fi pierdut. Nu e OK. Armata trebuie să facă altceva. Dar ideea e că dacă cineva îşi permite să facă un stadion din bugetul nostru şi stadionul să intre în paragină pentru că refuză ca cineva să plătească o sumă consistentă pentru a-l folosi... atunci trebuie să răspundă în faţa celor abilitaţi. Deci vrem să jucăm în Bucureşti pentru că suntem o echipă din Bucureşti, nu din vecinătatea Capitalei. Nea Talpan zicea că suntem din Berceni, nu, există cartierul Berceni în Bucureşti", a mai spus Mihai Stoica citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel