EXCLUSIV  Pe ce VAL de COVID este România. Alexandru Rafila: ”Ei sunt SINGURII care pot influența”. Urmează o EXPLOZIE de cazuri?

Zuzi Janek/scop.io
Zuzi Janek/scop.io

Profesorul Alexandru Rafila a explicat care este contextul în care se află România în pandemia de COVID-19.

”Pe ce val suntem?” a fost întrebat prof. dr. Alexandru Rafila, în emisiunea DCNews. 

”Pentru mine, chestiunea cu valurile nu a fost relevantă de la început. Urmăresc un trend, la un moment dat, a început să scadă. La sfârșitul stării de urgență, eram într-o situație de confort din punct de vedere al numărului de cazuri noi, aveam în jur de 150 de cazuri noi pe zi, deci foarte puțin, în momentul de față se pare că cifrele s-au multiplicat cu 10 și chiar dacă se pare că situația este stabilizată, avem această medie de circa 1200 de cazuri zilnic, eu observ că România continuă să fie pe unul dintre primele locuri din UE, avem un număr important de cazuri la ATI și de decese și toate repornirile de activități vor influența, cu siguranță, numărul de cazuri noi. Important este ca această influență să nu fie mare și să convingem oamenii că măsurile de protecție individuală sunt răspunsul la creșterea cazurilor, ei fiind singuri care pot influența trendul și modul în care se comportă în comunitate și acasă.” a spus prof. dr. Alexandru Rafila, în interviul acordat DCNews. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel