Bodyguarzii Spitalului Judeţean din Severin nu au dorit ca o echipă de jurnaliști ai postului România TV să ajungă la cabinetele medicilor din unitatea pentru a afla mai multe date despre cum își face sau nu își face meseria personalul de pază și au apelat chiar la îmbrânceli, deși jurnaliștii aveau acreditare.
Jurnaliști de la România TV au fost agresați de bodyguarzii Spitalului Judeţean din Severin. Aceștia fuseseră chemaţi la spital de medicii nemulţumiţi tocmai de faptul că personalul de pază, plătit din banii spitalului, nu îşi face datoria.
Conducerea spitalului acuză faptul că paznicii nu își îndeplinesc atribuțiile pentru care plătiși cu aproape 600.000 de lei anual din bugetul spitalului.
Medicii susțin că abia îşi fac loc pe holuri de mulţimea de persoane care nu are ce căuta în locurile respective. În plus, oamenii de pază sunt suspectaţi că ar pretinde anumite sume de bani de la vizitatori.
Echipa România TV a fost agresată de bodyguarzi în timp ce încerca să ajungă la cabinetele medicilor.
"Faţă de evenimentul care a avut loc, vom avea nişte discuţii şi se vor lua nişte măsuri. Am şi alte semnale negative cu care nu suntem de acord", a declarat dr. Nicoleta Claudia Manu, managerul Spitalului Judeţean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu