Vasile Dîncu este de părere că "unele conflicte şi manifestări spontane" au dus la pierderi de imagine absolut nemeritate pentru colectivul Operei Române. Vicepremierul a precizat că în urma mai multor întâlniri şi discuţii avute cu angajaţii instituţiei nu a primit revendicări de natură conservatoare, ci mai degrabă revendicări care ţin de nevoia de reformă, de modernizare.
"Oamenii nu mi-au cerut să fie plătiţi ca să nu muncească"
"Azi (n.r. marţi) am continuat întâlnirile cu angajaţii Operei Române. M-am întâlnit de mai multe ori în ultimele zile cu angajaţi ai Operei pentru discuţii legate de revenirea la normalitate. Am văzut infrastructura, încă având nevoie de investiţii, şi am analizat împreună cererile pe care angajaţii le au faţă de conducere, o conducere care azi este inexistentă. Din păcate, vidul de management din ultima vreme şi conflictual instituţional au agravat o stare de fapt caracterizată prin nesiguranţa, lipsa de dialog intern şi imprevizibilitate privind carierele sau repertoriul instituţiei. Din nefericire, unele conflicte şi manifestări spontane au dus la pierderi de imagine absolut nemeritate pentru colectivul acestei importante instituţii. În mai multe întâlniri pe care le-am avut cu diferite grupuri nu am primit revendicări de natură conservatoare, ci mai degrabă revendicări care ţin de nevoia de reformă, de modernizare. Oamenii nu mi-au cerut să fie plătiţi ca să nu muncească, cum uneori s-a speculat de către unii jurnalişti sau intervenienţi publici, ci îşi doresc un repertoriu mai bogat şi condiţii mai bune pentru muncă şi participare la viaţa instituţiei", a declarat, marţi, pentru Agerpres vicepremierul Vasile Dîncu.
"Un singur om se pare că a strigat, despre plecarea străinilor"
El a susţinut că, "din nefericire", s-a creat o imagine falsă despre colectivul Operei, au fost difuzate stereotipuri negative, pornind de la situaţii particulare. "De exemplu, un singur om se pare că a strigat, despre plecarea străinilor, dar a devenit o imagine care, pe nedrept, s-a repercutat asupra întregului colectiv", a adăugat el. Vicepremierul a mai spus că printre problemele care "trebuie rezolvate urgent" se află o nouă conducere, chiar şi interimară, reînfiinţarea Teatrului de Operetă Ioan Dacian, păstrarea caracterului de instituţie de repertoriu a Operei.
Propunerea lui Dîncu pentru conducerea ONB
Referindu-se la conducerea ONB, Vasile Dîncu a spus că-i va propune noului ministru al Culturii "un profesionist de excepţie", Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi.
"Am discutat în această săptămână care a trecut de la prima mea întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor cu mai multe personalităţi importante ale scenei din ţară şi din străinătate, printre care maestrul şi profesorul Andrei Şerban (Columbia University). Domnia sa a vorbit despre nevoia unui nou proiect la Operă, neexcluzând chiar participarea sa la un asemenea proiect, aceasta fiind însă o problemă de viitor, condiţionată de negocieri şi de unele schimbări necesare cu caracter legislativ. Maestrul Andrei Şerban mi-a făcut recomandarea pentru doamna Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi, un profesionist de excepţie şi un manager de succes. Am vorbit cu Beatrice Rancea şi nu a refuzat, de principiu, această propunere. Voi face această propunere viitorului ministru al Culturii. Sper că şi angajaţii Operei române vor găsi căi de comunicare pentru a susţine această propunere a domnului Andrei Şerban şi că vor participa alături de conducerea nouă la un nou proiect al Operei. Iar noi, Guvernul, vom sprijini toate componentele acestui proiect", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu