EXCLUSIV  Pe cine susține Petrache la șefia PNL. ”E OBLIGATORIU”. Răspuns despre Cîțu

Facebook - Marian Petrache
Facebook - Marian Petrache

Marian Petrache susține că liderul PNL ar trebui să fie aceeași persoană care ocupă scaunul de prim-ministru al României. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Hai să judecăm o situație. Au ajuns primăriile să aibă astăzi până la 60% din impozitul pe salariu și consiliile județene 15%. Cifrele astea pot însemna mult sau pot însemna foarte puțin. Dacă România este dezvoltată și are creștere economică, înseamnă foarte mult. Dacă creșterea economică e negativă, sau foarte mică, cifrele astea înseamnă foarte puțin. România nu este o țară foarte bogată, nu are un PIB foarte mare, nu are veniturile în PIB foarte mari astfel încât să își permită să difuzeze bugetul ăsta în 1000 de părți, pentru că nu mai e timp să faci proiectele mari. De ce oare nu am făcut noi autostrăzile, spitalele regionale? Și pentru faptul că nu am avut bani. Și pentru faptul că nu am avut strategii, că puteam să luăm bani de la Uniunea Europeană. Și uite așa, se amână.

Prima reformă trebuie să fie a partidelor! Ăsta a fost și motivul pentru care eu am zis că nu îl susțin pe Ludovic Orban”, a spus Marian Petrache, în interviul DCNews. 

Reforme pentru România

”Am spus că îmi doresc un președinte la PNL care să garanteze democrația internă, care să garanteze competiția între membrii partidului, astfel încât cei mai buni să ajungă și în funcții de partid și funcții publice, iar la bază să fie meritocrația. Dacă nu facem așa ceva, nu putem vorbi de partidul care a făcut prima mare modernizare a României în perioada postbelică. (...)

În 2010, nu știu dacă vă aduceți aminte, PNL a lansat un program ”a doua mare modernizare a României”. Umblam prin țară în niște echipe mixte și explicam oamenilor ce înseamnă a doua modernizare. În 2010. Suntem în 2021. Nu vreau să fiu înțeles greșit. PNL are în ADN-ul lui modernizarea și reformele și marile proiecte, nu poate să le facă PSD-ul. E o părere personală, PNL trebuie să facă asta. Ca să facă reformele de care țara asta are nevoie, să modernizeze România, PNL trebuie să fie un partid foarte puternic, iar ca să fie un partid puternic, are nevoie de un lider care să respecte măcar aceste 3 condiții pe care le-am spus eu”, a explicat Marian Petrache, lider în formațiunea politică PNL. 

Ludovic Orban nu este un candidat viabil

„Și Ludovic Orban nu este?”, a întrebat Bogdan Chirieac.

„Din punctul meu de vedere, nu!”, a răspuns ferm Petrache. 

„Domnule președinte, cine ar fi din punctul dumneavoastră de vedere, ca om de PNL, de liberal, cine ar fi potrivit pentru funcția de președinte PNL?”, a întrebat Bogdan Chirieac. 

„Am făcut anunțul acesta în cadrul biroului executiv, tocmai pentru că nu era anunțat niciun candidat, pentru că am vrut să transmit un mesaj. Sunt la o vârstă și la o experiență care îmi permite să fiu mai detașat și mai liber în exprimare. Nu eu hotărăsc cine trebuie să fie, dar dacă ar apărea un om care să mă convingă că poate să facă ceea ce am spus mai devreme, îl voi sprijini necondiționat, nu îmi doresc nicio funcție, așa cum am transmis că nu îl sprijin pe Orban” a răspuns vicepreședintele PNL.  

Întrebat dacă președintele PNL trebuie să fie și premier, Marian Petrache a răspuns că este „obligatoriu!”. 

Obligatoriu! Obligatoriu! De fapt și Ludovic a spus că e normal ca președintele să fie candidat la funcția de prim-ministru. Nu ai cum, trebuie să domini partidul. Ați văzut ce s-a întâmplat la PSD, vedeți ce se întâmplă și la PNL. Nu merge o mașină cu 2 volane. Nu se poate!”, a afirmat Marian Petrache. 

Marian Petrache a mai afirmat că nu vorbește despre neînțelegerile dintre premierul Cîțu și Ludovic Orban, iar punctul său de vedere este rezervat exclusiv pentru colegii de partid. 

Orice persoană care își propune să modernizeze PNL, astfel încât să facă marea modernizare a României va fi sprijinită de mine, orice persoană, necondiționat, v-am spus, eu nu îmi mai doresc pentru mine ceva”, a răspuns Petrache la întrebarea privitoare la Florin Cîțu și candidatura sa la șefia PNL.  

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel