PNL a luat decizia de a susţine candidatura lui Sergiu Bîlcea la Primăria Aradului, după ce Gheorghe Falcă a făcut pasul spre Parlamentul European.
Sergiu Bîlcea provine din mediul privat unde a dezvoltat o firmă de transport care lucrează în străinătate, este vicepreşedintele Consiliului Judeţean, transmite PNL Arad.
"Cred în Arad şi în arădeni, sunt convins că oraşul nostru intră cu succes într-o nouă etapă de dezvoltare. Responsabilitatea de a candida pentru funcţia de primar arată încrederea colegilor din PNL în generaţia mea, opţiunea pentru energia şi puterea noastră de a duce mai departe dezvoltarea Aradului. Ştiu cum putem să atragem fondurile necesare pentru a face oraşul aşa cum îl visăm: curat, aerisit, verde de la un capăt la altul, cu spaţii pietonale. În noua etapă, punem accent pe înfrumuseţarea oraşului în fiecare colţ al său. În perioada următoare, voi pune în dezbatere publică proiectul meu şi al PNL pentru Arad. Voi lucra încă de anul acesta, împreună cu colegii care conduc interimar Primăria, la proiectele oraşului.
Vom duce la bun sfârşit investiţiile aflate în derulare, le vom porni pe cele pentru care au început deja procedurile şi vom propune noi proiecte care vor schimba Aradul. Am încredere că împreună vom reuşi să ne împlinim aspiraţiile: un oraş frumos, european, funcţional, curat. Avem tot ce ne trebuie: energie, idei, oameni harnici şi, cel mai important: iubim Aradul!", a declarat Sergiu Bîlcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu