Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că nu este oportună o rezoluţie cu privire la România în cadrul Parlamentului European, în condiţiile în care ţara noastră va prelua de la 1 ianuarie preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
"În ce ce ne priveşte, considerăm că nu este oportună o rezoluţie privitoare la România. Să ne aducem aminte că România, de la 1 ianuarie, preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. (...) Sigur, asta nu ne face să nu fim extrem de critici faţă de ceea ce face rău Guvernul şi, mai ales, solicităm Guvernului să se plieze pe solicitările legitime formulate de instituţiile UE atât în ceea ce priveşte independenţa Justiţiei, cât şi în ceea ce priveşte funcţionarea statului de drept şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor", a spus Orban la Palatul Parlamentului.
Cum va vota PNL
Întrebat cum vor vota europarlamentarii PNL dacă va exista o rezoluţie cu privire la România, Orban a spus că se va hotărî la momentul respectiv, în funcţie şi de conţinutul documentului."În ce ne priveşte pe noi, am comunicat partenerilor noştri că sunt motive de îngrijorare pe care şi noi le-am transmis, dar există un instrument prin care autorităţile din România, Guvernul în special şi majoritatea parlamentară pot să urmeze drumul normal, şi anume Mecanismul de Cooperare şi Verificare, şi că singura soluţie pentru Guvern şi pentru majoritatea parlamentară este să respecte recomandările cuprinse în acest mecanism, nefiind necesară o altă procedură.
Pe de altă parte, noi considerăm că românii nu trebuie să sufere pentru prostiile şi aberaţiile făcute de liderii PSD şi de camarila din jurul lor. Niciodată ca partid politic noi nu am afectat imaginea României pe plan european şi pe plan internaţional", a spus Orban.
TRANSCRIEREA DECLARAȚIILOR DE PRESĂ SUSȚINUTE DE PREȘEDINTELE PNL, LUDOVIC ORBAN, LA FINALUL BIROULUI EXECUTIV AL PNL – 02 OCTOMBRIE 2018
Partidul National Liberal face apel la coaliția majoritară să se trezească în ceasul al doisprezecelea și să înțeleagă că nu pot la nesfârșit să sfideze Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Parlamentul European, toate instituțiile de la nivel european, prin atitudinea lor vădit împotriva valorilor, normelor și principilor care stau la baza funcționării Uniunii Europene, prin agresiunea permanentă împotriva independenței justiției, împotriva funcționării normale a statului de drept, prin agresiunea permanentă împotriva drepturilor cetățenilor, dintre care cea mai gravă agresiune s-a produs prin reprimarea brutală a unei manifestații pașnice a peste 100.000 de mii de români, și să înțeleagă că România este stat membru al Uniunii Europene și că în această calitate Guvernul și Parlamentul, trebuie să acționeze în baza prevederilor tratatului, tratatelor Uniunii Europene, a normelor și principiilor care stau la baza funcționării Uniunii Europene, precum și a regulamentelor și directivelor adoptate la nivel european.
Somăm Guvernul să amâne intrarea în vigoare a Legilor justiției până la pronunțarea Comisiei de la Veneția, în plenul său, privitor la toate proiectele de acte normative pentru care a fost sesizată să își exprime punctul de vedere.
În primul rând referitor la cele două legi care sunt în momentul de față gata să intre în vigoare și care riscă să arunce în aer sistemul de justiție din România. Vă readucem aminte că există riscul ca instanțele sa fie paralizate ca urmare a faptului că s-au modificat condițiile de pensionare și există riscul ca peste 2500 de magistrații, de judecători să beneficieze de dreptul al pensie conferit prin lege. Acest lucru va afecta toate procesele aflate în curs, în care există judecători care sunt parte în complete. De asemenea riscă să restrângă accesul cetățeanului român la actul de justiție, ceea ce este o încălcare grosolană a Constituției și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor
Îi somăm să emită un act normativ, prin forma unei OUG sau adoptarea unei alte metode pentru amânarea intrării în vigoare până la pronunțarea Comisiei de la Veneția. Ținând cont de punctele de vedere exprimate de Comisia de la Veneția în plenul său, să putem să transpunem în legislația din România aceste puncte de vedere.
Suntem într-o situație în care fiecare român riscă să sufere din cauza unei atitudini antieuropene a unor lideri politici care nu mai țin cont de nimic, care nu mai respecta nicio regula, care pun în pericol statutul de țară europeană a României, care risca sa arunce Romania la periferia Europei și riscă să creeze probleme României și fiecărui cetățean român datorită atitudinii lor profund nedemocratice și profund contrare practicilor, principiilor fundamentale care stau la baza funcționării Uniunii Europene.
Al doilea subiect la care vreau să mă refer este cel legat de noua amnistie mascată pe care o pregătește Tăriceanu și cu Dragnea. La Tăriceanu probabil e amnistie bazată pe amnezie. Domnul Tăriceanu a semnat un proiect de lege în care vrea desecretizarea unei decizii a CSAT, care a fost dată în 2005, uitând că el era prim-ministru în perioada respectivă și că a luat parte la această decizie.
Tăriceanu și cu Dragnea au lansat un proiect de lege absolut scandalos care nu reprezintă altceva decât o altă formă de amnistie sau de grațiere mascată.
Proiectul de lege exceda cadrul obișnuit prevăzut de lege, privitor la desecretizarea unor acte adoptate de autorități. Solicită prin derogare de la lege declasarea hotărârii numărul 17/2005, repet, în 2005 Tăriceanu era prim-ministru și era parte din CSAT, privind combaterea corupției fraudei spălării banilor, precum și toate documentele care conțin informații clasificate având ca temei hotărârea CSAT.
De asemenea, în acest proiect de lege, documentele prevăzute la aliniatul 1 sunt clasificate de drept fără a mai fi necesară o altă procedura, iar documentele prevăzute la articolul 1 nu mai produc efecte de orice natură începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Mai mult decât atât, documentele sunt centralizate la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Nu înțelegem de ce niște documente declasificate să stea la comisia SRI, permițându-se persoanelor interesate să vina la sediul comisiei SRI și, la cerere să poată să studieze aceste documente.
De asemenea, acest proiect de lege aberant prevede că persoanele care se consideră vătămate într-un drept, ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele prevăzute în articolul 9, au posibilitatea ca în termen de 6 luni să se adreseze instanțelor competente pentru constatarea încălcărilor drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit. Practic ce urmărește acest proiect de act normativ? Să fie scăpați printr-o procedură excepțională care nu are nici un temei constituțional toți aceia care au fost condamnați pentru fapte de corupție sau fapte asimilate faptelor de corupție, printr-o procedură excepțională de desecretizare pe care personal nu o înțelegem, și aici mă refer nu numai la hotărârea la care a fost parte domnul Tăriceanu ca și premier în CSAT, ci și la toate documentele aferente. Aici readuc aminte că există o decizie a Curții Constituționale în care orice persoană care se consideră prejudiciată într-un drept de o decizie a instanței, ca urmare a administrării unor probe în afara cadrului legal poate și astăzi să se adreseze printr-o cale excepțională de atac instanțelor de judecată.
De asemenea nu înțeleg de ce în conformitate cu legea, reprezentanții Guvernului în CSAT nu solicită ei ca acest CSAT să inițieze procedura de declasificare, pentru că CSAT inițiază procedura și Guvernul decide asupra acestui subiect. Deci într-un fel e competența e la ei. De ce această măsură excepțională printr-un proiect de lege care nu are o bază constituțională, să vii să demarezi o asemenea procedură care practic va arunca în aer un întreg sistem și care riscă prin temeiurile arătate în acest proiect de lege să dea accesul unor persoane care au fost condamnate la foarte multe documente, care în mod normal nu ar trebui să aibă acces, iar dacă tot sunt declasificate aceste decizii și documente nu înțeleg de ce trebuie să stai la Comisia SRI? Dintr-un motiv foarte simplu, ca PSD prin intermediul președintelui comisiei SRI să controleze practic toate procedurile care pot fi izvorâte prin acest proiect de lege, prin care le pot demara diferiți cetățeni.
Partidul Național Liberal este categoric împotriva acestei aberații legislative. Solicităm lui Tăriceanu și lui Dragnea să retragă de urgență acest act normativ care este neconstituțional și care pune sub semnul întrebării actul de justiție și care generează proceduri excepționale, care nu fac altceva decât să genereze niște situații care sunt contrare situațiilor reglementate de Constituție și legislația în vigoare și, de asemenea, să renunțe la astfel de proiecte de acte normative care nu fac altceva decât să înrăutățească și mai rău imaginea României, percepția țării noastre la nivelul Uniunii Europene și să creeze semne de întrebare suplimentare la nivelul Uniunii .
A treia temă pe care am discutat-o - Legea privind taxarea exploatărilor offshore
Readucem aminte filmul evenimentelor. Guvernul Tudose a inițiat un proiect de lege care a fost adoptat de Senat, ulterior Dragnea a schimbat acest proiect de lege inițiat de Guvernul PSD-ALDE. La Camera Deputaților l-a adus într-o formă total contrară negocierilor anterioare care au fost derulate cu partenerii externi implicați în această investiție majoră pentru România. Președintele României a solicitat reexaminarea proiectului de lege. La Senat s-a respins cererea de reexaminare și au venit cu o altă formă a legii, iar nici măcar această formă a legii nu este adoptată la Camera Deputaților în forma la care a fost adoptată de Senat. Cei de la PSD la instigarea evidentă a lui Liviu Dragnea venind cu alte amendamente care nu fac altceva decât să arunce în aer proiectul de lege, să ridice noi semne de întrebare și să creeze extrem de multe complicații în ceea ce privește derularea unei investiții de pe urma căreia România poate câștiga foarte mult.
Luând în dezbatere poziția Partidului Național Liberal față de proiectul de lege offshore punctul nostru de vedere este foarte clar. În primul rând solicitam tuturor grupurilor parlamentare să susțină amendatele Partidului Național Liberal care urmăresc ca veniturile încasate de statul român de pe urma acestei exploatări offshore să poată fi folosite în beneficiul cetățeanului pe trei axe -finanțarea proiectelor de realizare a rețelelor de distribuție în localitățile în care nu există aceste rețele de distribuție a gazului natural. Reamintesc că România care este țara prin cadrul Uniunii Europene care beneficiază probabil de cele mai mari resurse de gaz natural, nu are conectata la rețeaua de gaz decât 36% din populația României, în timp ce Ungaria de exemplu, are 92% din populația României conectată la rețeaua lor de gaze.
Este inadmisibil ca romanii să nu beneficieze de această bogăție pe care o avem împreună cu toții, să beneficieze la urma urmei de acest serviciu fundamental care asigură un nivel de civilizație și mai ales o încălzire la niște costuri care sunt competitive.
Readuc aminte că din 2012, de când PSD a împiedicat autoritățile locale să înființeze noi distribuții de gaz ca urmare a modificării legii, prețul lemnului de foc a crescut de trei, patru ori în funcție de diferite zone ale țării, ajungând să afecteze veniturile populației, mai ales a unei populații care nu are venituri peste medie, ci dimpotrivă are venituri sub medie. A doua axă pentru finanțarea din veniturile încasate din offshore este pentru finanțarea industriei care folosește gaz natural ca și materie primă. A treia axă – modernizarea CET-urilor, prin introducerea sistemelor moderne de cogenerare și prin alimentarea cu gaz natural.
Este un amendament de bun simț prin care noi ca Partid Național Liberal încercăm să utilizăm această bogăție de care beneficiază România în beneficiul cetățenilor, în beneficiul dezvoltării economice a României și consideram că orice grup parlamentar și orice partid politic reprezentat în Parlament, dacă într-adevăr urmărește același obiectiv ca și noi trebuie să susțină aceleași amendamente. De asemenea solicităm susținerea cererii de reexaminare formulate de către președintele României. În cazul în care nu vor fi acceptate aceste solicitări ale Partidului Național Liberal prin Legea offshore, Partidul Național Liberal nu va susține acest proiect de lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu