Unii propagandiști sub acoperire din presă au cerut, în elanul lor justițiar, reintroducerea pedepsei cu moartea. Emoția vinde, aduce accesări în online și oameni în stradă, când e nevoie, iar ura înseamnă emoție la greu. Între timp, odată cu campania Puie Monta, în bula dominată de acești apostoli ai net-ului s-a declanșat o sfântă revoltă împotriva lui Erdogan.
Care susține, la fel ca ei, pedeapsa cu moartea. Au justificat în vreun fel schimbarea de macaz? Nu aveau de ce. Explicația ar presupune că se adresează unor oameni raționali, care caută logică și argumente într-un articol presă, nu justificarea propriilor emoții, iraționale.
Firește, sunt multe alte fracturi de discurs, dar așa este propaganda: azi spui una, mâine alta, în funcție de inamic, de obiective, de alianțe.
De ce nu ar avea voie statul să ia viața cuiva? Pentru că nu este drept să iei ceva ce nu poți da înapoi. Averea confiscată abuziv poate fi restituită, zilele de arest pot fi compensate, într-o oarecare măsură, de despăgubirea primită în cazul unei erori judiciare, cum mai repari, însă, greșeala după ce a căzut ghilotina?
Dacă statul român nu are voie să își condamne la moarte cetățenii, din cauza tratatelor europene, privații pot aplica liniștit pedeapsa capitală. Mii de părinți își condamnă fără milă sau teamă copiii la moarte, fie mai rapid, cu ajutorul pojarului, fie mai lent, cu un cancer de col uterin care se va declanșa după trei-patru decenii de la refuzul vaccinării HPV.
O să întrebați de ce nu reacționează corul vânătorilor de fake news la postările Oliviei Steer? Cică sute de tineri IT-iști lucrează voluntar la un soft care să curețe internetul de minciuni sau prostii. De ce nu sună ca la cutremur alarma aplicațiilor care îți spun ce să citești și ce nu? Au fost lansate campanii, pe față sau pe sub tejghea, pentru a bloca publicitatea instituțiilor media fără corectitudine politică. De ce nu îndeamnă publicitarii să oprească reclamele cu Andi Moisescu, dacă vedeta nu se delimitează de campania Oliviei Steer?
Momentan, propaganda are alte obiective, alianțe și inamici. Dacă va fi nevoie, o va executa și pe Olivia, așa cum astăzi îl execută pe Erdogan. Copiii care mor de pojar, între timp, sunt doar victime colaterale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu