Deputatul Florin Gheorghe a acuzat tabăra Blaga de fraudare a alegerilor pentru șefia partidului, dar filiala din care parlamentarul face parte, PDL Constanța, se delimitează de afirmațiile sale și îi cere să aducă dovezi, ”nu să prezinte doar metodele de lucru ale bișnițarilor, cu care pare suspect de familiarizat”.
”În cazul în care nu va prezenta dovezile fraudării alegerilor şi nu va proba acuzaţiile care aduc atingere imaginii PDL, atitudinea şi declaraţiile lui Florin Gheorghe vor fi analizate în forul de conducere al partidului”, se arată într-un comunicat al Organizației Județene PDL Constanța.
Făcut parlamentar, găsit bișnițar
Pedeliștii constănțeni sunt nemulțumiți de atitudinea lui Gheorghe față de oamenii care l-au ajutat să ajungă pe fotoliul de parlamentar.
”Însă, dacă anumite orgolii sau poate chiar ordine din partea unor persoane rău intenţionate, sunt mai presus decât interesul şi imaginea PDL, atunci Florin Gheorghe trebuie să îşi susţină şi să aducă probe care să îi explice şi să îi dovedească afirmaţiile. Astfel, este normal şi firesc să-şi prezinte public scuzele faţa de colegii din PDL”, a declarat Gigi Chiru, președintele PDL Constanța.
Florin Gheorghe explică cum s-au furat voturile
Deputatul a susținut într-un memoriu că echipa Blaga a fraudat alegerile prin metoda Maradona: ”îi dai unui bişniţar să-ţi schimbe 100 de euro şi el îţi arată apoi un portofel jurându-se că i-ai dat doar 10 euro”.
Potrivit acestuia, citat de evz.ro, ”încă din timpul numărării voturilor când unii membri ai Comisiei au semnalat nereguli şi au anunţat-o pe Elena Udrea, aceasta le-a spus să facă imediat contestaţie însă contestaţia a fost furată , a dispărut pur şi simplu şi dl Mircea Toader a anunţat în grabă rezultatul după ce plecase cu urna plină şi s-a întors cu una mai goală”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu