Află în articol cum se fac pelemeni cu spanac.
La prânzul de la Kremlin care avut loc ieri, 21 martie, cu participarea președintelui rus Vladimir Putin și a președintelui chinez Xi Jinping, în onoarea vizitei liderului chinez în Rusia, cei doi lideri au avut de ales între preparate cu carne și preparate de post. În meniul de post au fost incluse și faimoasele pilimeni, doar că în loc de carne s-a folosit spanac pentru umplutură.
Se crede că primele pilimeni au început să fie făcute în China și au venit în Rusia din Urali și Siberia. Rușii au îndrăgit acest preparat imediat nu numai datorită gustului, ci și datorită condițiilor convenabile de depozitare. Acestea pot fi congelate pentru a fi transportate dintr-un loc în altul și, de asemenea, pentru a putea fi păstrate o lungă perioadă de timp, fără a se strica. Pelmeni este un preparat delicios și consistent. Este iubit de mulți pentru faptul că se prepară destul de ușor, este sațios, dar și gustos, scrie bottva.ru.
Pelemeni cu spanac, ingrediente:
Spanac - 500 gr
Ceapă - 2 bucăți de mărime medie
Pătrunjel
Ulei 1 lingură
Făina de grâu 350 gr
Sare
Unt
Se toacă mărunt spanacul cu cuțitul sau se pune într-un blender. Topiți untul într-o tigaie și căliți spanacul aproximativ 3-5 minute, apoi adăugați și pătrunjelul, nu foarte mult. Adăugați sare și piper după gust. Amestecați totul într-un blender.
Acum trebuie să faci aluatul. Într-un bol adânc pune făina, un pic de sare și apă călduță. Frământă aluatul până obții o consistență potrivită, mai exact până când observi că acesta nu se mai lipește de mâini. Lăsați aluatul să stea aproximativ o oră. După ce timpul s-a scurs, întindeți aluatul și folosiți un pahar mic pentru a tăia cercuri din el.
Puneți o jumătate de lingură de umplutură de spanac într-un cerc din aluat, apoi peste puneți încă un cerc din aluat și lipiți marginile. Faceți așa cu fiecare. Veți obține ceva similar cu tortellini, doar că pelemeni sunt mai mari. Atunci când ați terminat, într-o cratiță puneți apă la fiert, cu un strop de ulei și un pic de sare. Când apa clocotește, adaugă pelemeni la fiert și lasă-le aproximativ 10 - 15 minute.
Gata! Serviți cu pelemeni cu maioneză vegană. Poftă bună!
Dacă vrei să-ți surprinzi oaspeții cu ceva neobișnuit, adaugă spanac tocat în aluat. Se va înverzi, iar aceste pelemeni nu vor mai fi albe atunci când le gătiți, ci verzi, așa arată mai spectaculos. În plus, dacă vă place brânza tofu, atunci când faceți umplutura, puteți să o adăugați. În mod normal este folosită brânza normală, dar fiind o mâncare de post, tofu este mai potrivită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News