Urmărește emisiunea live


Pelerinaj cu Brâul Maicii Domnului, în Sectorul 4. Mii de credincioși sunt așteptați. Care este programul

Brâul Maicii Domnului
Brâul Maicii Domnului

Pelerinaj în Sectorul 4 al Capitalei în acest sfârșit de săptămână. Timp de trei zile, începând de mâine, 27 septembrie și până duminică, 29 septembrie a.c., mii de credincioși sunt așteptați, la Biserica Sfinții Arhangheli - Huedin (Bd. Constantin Brâncoveanu nr 118A), să se închine și să se reculeagă la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului.

Alegeri prezidentiale 2024

Veșmântul, despre care se spune că a fost țesut de însăși Fecioara Maria și considerat a avea puteri vindecătoare, este adus în Sectorul 4, pentru al treilea an consecutiv, de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia, de către maicile care slujesc acolo, în cadrul unei procesiuni speciale, ce va avea loc vineri dimineață, începând cu ora 09:00 și la care credincioșii sunt așteptați să participe.

Ulterior, ceremonia de întâmpinare a Cinstitului Brâu va fi urmată de liturghii speciale dedicate Maicii Domnului, în toate cele trei zile de rugăciune. Mai mult, în tot acest timp, enoriașii sunt așteptați în fiecare zi, între orele 09:00 - 22:00, la Biserica Sfinții Arhangheli – Huedin (Bd. Constantin Brâncoveanu nr 118A), să se închine și să atingă racla care adăpostește o parte din sfântul veșmânt.

Și în acest an, pentru buna desfășurare a evenimentulului, organizat de Primăria Sectorului 4 și de Arhiepiscopia Bucureștilor - Protoieria Sector 4, au fost luate măsuri speciale, împreună cu Poliția Locală și Crucea Roșie.Astfel, pentru siguranța miilor de credincioși, estimați că vor trece prin fața raclei vor fi mobilizate echipaje suplimentare ale Poliției Locale Sector 4, care vor asigura ordinea publică. Asta cu atât mai mult, cu cât organizatorii iau în calcul, și de această dată, prezența a unui număr însemnat de credincioși, dornici să participe la procesiune și la slujbele speciale, având în vedere că, în anii trecuți, au trecut pe la racla Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, peste 50.000 de oameni.

Unul dintre lăcașurile de cult emblematice pentru creștinii ortodocși de pretutindeni, Mănăstirea Kato Xenia a fost întemeiată în timpul împăratului bizantin Andronic al II-lea Paleologul și adăpostește o icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Străina” (Panaghia Xenia), despre care se spune că a ajuns la mănăstire  într-un mod miraculos.Totodată, printre odoarele neprețuite ale lăcașului de cult, se află și două fragmente din Brâul Maicii Domnului, primite în dar de la Mănăstirea Vatoped, de la Muntele Athos în anul 1522.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel