Scriitorul Dan Ciachir a oferit un punct de vedere, pentru DCNews, referitor la desfășurarea pelerinajului la Sfântul Dimitrie cel Nou.
I-am cerut scriitorului Dan Ciachir o părere privitoare la desfășurarea pelerinajului la Sfântul Dimitrie cel Nou, având în vedere că, în acest an, evenimentul se desfășoară sub semnul pandemiei de COVID-19, accesul pentru persoanele din afara Bucureștiului fiind interzis:
„Este o încercare foarte mare, cum a fost și pelerinajul de la moaștele Sfintei Paraschiva, pentru că, pe de o parte, această molimă este o realitate, dar, pe de altă parte, oamenii doresc să vină. Cozile la moaștele Sfântului Dimitrie înconjurau tot dealul Mitropoliei. Erau mii de oameni, mai multe zile, nici regimul comunist nu a putut să oprească acest pelerinaj. A trebuit să și-l asume. Și pe mine m-a emoționat cu peste 10 ani în urmă, mă gândesc cu strângere la inimă la cei care nu se pot duce. E un lucru foarte greu.
Spre exemplu, în Italia, cu două săptămâni în urmă, a fost beatificat un adolescent de 15 ani, care a murit și nu a putrezit, a murit de leucemie. Totuși, organizatorii au refuzat mii de cereri de participare, dar 3500 de credincioși catolici au luat parte la eveniment. Aceștia au fost de față la beatificarea tânărului într-un oraș mic, Assisi. Este orașul Sfântului Francisc. Sunt de părere că protestul credinciosului este rugăciunea, în felul acesta, Sfântului Dimitrie i se cuvine o mare venerație pentru că a ocrotit pe oameni de ciumă, în general“, a punctat scriitorul.
Subiectul la care a făcut referire Dan Ciachir este legat de Carol Acutis, un tânăr decedat de leucemie în 2006, spranumit „sfântul patron al internetului”. Potrivit informațiilor, acesta a oferit un sprijin enorm prin distribuirea la scară largă, în mediul online, a mesajului creștin (mai multe detalii AICI).
Patriarhia a anunțat că pelerinajul de Sfântul Dimitrie din București va avea loc de duminică până marți și că la eveniment vor lua parte doar credincioșii care au buletin de București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu