Patriarhia Română a dat publicității programul procesiunilor religioase cu ocazia Floriilor. Acestea vor avea loc în București și Ploiești.
Sâmbătă, 20 aprilie 2019, în ajunul praznicului împărătesc al Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza pelerinajul de Florii, la care vor participa ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov. În aceeaşi zi, un pelerinaj similar va fi organizat şi în Municipiul Ploieşti.
Pelerinajul din Bucureşti va începe la Mănăstirea Radu Vodă şi se va desfăşura pe un traseu bine stabilit anterior. Procesiunea se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orei 17:45), unde pelerinii vor fi întâmpinaţi de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
* Ora 16:00 - la Mănăstirea Radu Vodă, sfinţirea ramurilor de salcie de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ramurile sfinţite vor fi apoi dăruite credincioşilor prezenţi;
* Ora 16:15 - plecare în procesiune de la Mănăstirea Radu Vodă spre Patriarhie;
* Ora 16:45 - procesiunea va fi întâmpinată la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon - Nou de preoţii şi credincioşii acestei biserici;
* Ora 17:15 - procesiunea va fi întâmpinată la biserica Sfânta Ecaterina de preoţii profesori şi studenţii de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din Bucureşti;
* Ora 17:45 - pelerinii vor fi întâmpinaţi la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va sfinţi icoana praznicului "Intrării Domnului în Ierusalim", va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor şi va rosti un cuvânt de învăţătură.
În Municipiul Ploieşti, Pelerinajul de Florii va fi organizat de Protoieriile Ploieşti Nord şi Ploieşti Sud, sâmbătă, 20 aprilie 2019, de la ora 17:00, cu participarea Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar Patriarhal, a clericilor şi credincioşilor din judeţul Prahova (Protoieriile: Ploieşti Nord, Ploieşti Sud, Urlaţi, Câmpina şi Vălenii de Munte), pe următorul traseu: Parohia Sfântul Gheorghe - Vechi, bulevardul Independenţei, Palatul Administrativ, Parohia Sfântul Ioan, bulevardul Republicii şi Parohia Sfântul Vasile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News