Moment cheie sub comunism: anul în care au început pelerinajele la moaște
La începutul anilor ’50, regimul comunist a căutat prin toate mijloacele să oprească pelerinajele la moaştele de sfinţi. Astfel, moaştele Sfintei Filofteia au fost luate de la Curtea de Argeş şi duse la Episcopia din Râmnicu Vâlcea, ne-a amintit scriitorul dan Ciachir. Ocârmuirea închisese atât catedrala în care se aflau mormintele a doi regi şi a două regine ai României, cât şi paraclisul Sfintei Filofteia. Măsura avea în vedere întreruperea oricăror legături cu reperele şi simbolurile monarhice.
”În 1955, profitând de așa numitul dezgheţ (relaxarea politică) de după moartea lui Stalin, Patriarhul Justinian, împreună cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care număra pe atunci doar 12 membri (astăzi are 53), a organizat o somptuoasă şi triplă manifestare consacrată aniversării a 70 de ani de autocefalie a Bisericii naţionale, generalizării cultului unor sfinţi cu moaşte în ţara noastră (şase la număr, între care şi Sfânta Cuvioasă Parascheva) şi primelor canonizări de sfinţi români, înfăptuite, în mod paradoxal, în timpul unui regim comunist.
În afară de Cuvioasa Parascheva, s-a generalizat atunci cultul Sfintei Filofteia, iar moaştele sale au fost aduse înapoi de la Râmnicu Vâlcea la Curtea de Argeş. Ceilalţi sfinţi al căror cult s-a generalizat atunci au fost: Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Li se adaugă Sfântul Ioan Valahul, român după trup, canonizat în urmă cu un veac de Biserica Greciei, dar ale cărui moaşte nu se află pe pământul ţării noastre.
Proclamarea primilor sfinți români, în 1955
Moaştele Cuvioasei Parascheva, ca şi ale Sfintei Filofteia şi ale celorlalţi sfinţi enumeraţi, al căror cult era oficializat în octombrie 1955, nu erau ale unor români, spre deosebire de cei şapte sfinţi români proclamaţi tot atunci (Sfântul Calinic de la Cernica, mitropoliţii Iorest şi Sava Brancovici, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, Visarion, Sofronie şi mucenicul Oprea Miclăuş). Aceste proclamări şi canonizări au fost hotărâte iniţial de Patriarhul Justinian într-o şedinţă sinodală din 28 februarie 1950, însă n-au putut fi înfăptuite decât cinci ani mai târziu. Toate aceste canonizări au produs o renaştere a pietăţii populare şi o revenire la sanctuarele în care se păstrau moaştele sfinţilor. Totodată, canonizarea şi generalizarea cultului unor sfinţi din 1955 au constituit o mare manifestare pan-ortodoxă, care a arătat că Bisericile Ortodoxe locale nu au sucombat în captivitatea regimurilor ateiste.
Au venit atunci în România, în octombrie 1955, înalţi ierarhi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe surori şi ai Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol. Vaste procesiuni de ierarhi, clerici şi credincioşi au legat Dealul Patriarhiei de Biserica Sfântul Spiridon Nou, respectiv comuna Pantelimon de Mânăstirea Cernica, unde se aflau moaştele Sfântului Ierarh Calinic. La Iaşi, în ziua de 14 octombrie 1955, a avut loc o grandioasă manifestare bisericească, încununată de o liturghie slujită de înalţi ierarhi români şi străini. Anul 1955 a fost momentul în care, cu o expresie din ziua de azi, „s-a dat drumul” la pelerinajele bisericeşti interne”, a precizat publicistul Dan Ciachir pentru DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
