Iulian Călin, arbitrul partidei dintre Gaz Metan Mediaş şi Farul Constanţa, a acordat un penalty controversat pentru echipa lui Gică Hagi în minutul 95 al meciului. Astfel, oaspeţii au egalat la ultima fază.
Publicitate
Morar a deschis scorul în minutul 44, după o fază de contraatac, pentru Gaz Metan, iar meciul părea că se îndreaptă spre o victorie a gazdelor, la limită. În minutul 95, însă, arbitrul Iulian Călin a dat penalty pentru Farul Constanţa, iar Jefte Betancor a egalat.
În fapt, însă, penalty-ul a fost extrem de uşor acordat. Pe reluări se vede că fundaşul celor de la Gaz Metan Mediaş nu l-a lovit pe jucătorul Farului, ci a fost doar un contact de joc, din inerţie.
Ion Crăciunescu, prezent în studioul Digisport, a dat verdictul pentru această fază.
"Observ că jucătorul care preia mingea, jucătorul Farului, cade după. Nu e penalty. A fost genunchi în genunchi. Cred că s-a păcălit arbitrul, o fi crezut că l-a călcat pe picior din poziţia în care era. Are o ezitare, a fluierat mai târziu. Să nu îi fi spus cineva de la margine", a declarat fostul mare arbitru român.
Ronaldo Deaconu, mijlocaşul celor de la Gaz Metan, a fost extrem de supărat la final. "Dacă mergem acum în vestiar, băieţii plâng, sunt supăraţi. Nu e posibil să pierzi victoria aşa. Dacă erau mai buni ca noi, le strângeam mâna şi aia era. Dar aşa...", a punctat fotbalistul.
Şi Ilie Poenaru, antrenorul medieşenilor, a avut o reacţie dură.
"Acceptăm greșeala, dar să fii la 3 metri de fază... Este aut pentru noi și-l oferă lor, de acolo se ajunge la penalty. Sunt 2 greșeli în aceeași fază. Să meargă la vestiar (n.r.- arbitrul). Sunt jucători de 30 și ceva de ani cu copii acasă, unde vrem să ajungem? Deranjăm cumva?
Pentru anumite echipe se întâmplă niște lucruri? Lasă-mă să pierd pe greșeala mea, pe prostia mea. Nu vă mai implicați voi! De ce puneți voi bomboana pe colivă? Suntem în moarte clinică. În momentul ăsta, jucătorii mei au pierdut bani, ne batem la retrogradare și nu e ușor. Nu a avut o explicație clară.
M-a invitat la dânsul în vestiar după meci. Dar nu are ce să-mi explice. Am primit și eu imaginile. În momentul în care ești acolo și Petre spune: L-am păcălit, am fost șmecher, ce să mai spunem? Sunt oameni, cu toții greșim, dar cred că VAR-ul îi ajută foarte mult și pe ei, dar și pe noi.
În loc să ne vedem de antrenamente, trebuie să facem psihologie. Vedeam după un meci foarte slab la Mioveni, am reușit să-i reabilităm din punct de vedere mental, dar din păcate pierdem 2 puncte foarte importante și ne așteaptă o săptămână grea. Avem probleme și cu suspendații, cu accidentările. Sacrificiul nostru nu a fost de ajuns pentru că a intervenit cineva”, a răbufnit Ilie Poenaru, la finalul meciului.
Antrenorul Chindiei Târgovişte, Emil Săndoi, a venit cu o soluţie inedită pentru a suplini lipsa video-arbitrajului din Liga 1.
”Acolo (n.r.- în cupele europene) nu greșim absolut deloc, greșim aici (n.r.- în Liga 1). Care e explicația? Până la urmă, ar trebui luat pe fiecare stadion un televizor mare, pe culoarul de acces în teren, să ne uităm să vedem reluările, nu e nicio rușine!
Sunt date imediat reluările la televizor, întârziem 30 de secunde, eu sunt dispus să întârziem și mai mult, dar să fie fazele analizate ca lumea, să nu mai fie greșeli. Cred că și aceasta e o soluție. Vedem reluările și în funcție de asta, ne întoarcem pe teren și fluierăm cum este corect.
Cu toate răspunderea vă spun, cred că clubul Chindia a fost dezavantajat de cele mai multe ori. Și acum două campionate, mi-aduc aminte un meci în care am avut un gol valabil anulat și s-a dat un penalty împotriva noastră pe care cred că doar arbitrul de la meciul respectiv l-a văzut, nimeni altcineva.
În sezonul trecut, la fel, au fost mai multe meciuri în care toată lumea a făcut analiză și a zis că am avut două lovituri de la 11 metri și nu ni s-a acordat niciuna. În mai multe meciuri. O groază de puncte care au dispărut din dreptul nostru și s-au dus la alte echipe”, a declarat Emil Săndoi, conform Digisport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu