EXCLUSIV  Pene de curent tot mai dese în București. Electrocasnicele se transformă în bombe cu ceas

Sursa foto: Freepik
Sursa foto: Freepik

Bucureștiul a început să se confrunte, din ce în ce mai des, cu pene de curent. Zone ca Dristor, Rahova sau Ion Mihalache rămân chiar și câteva ore fără curent electric.

Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, penele de curent din București sunt din ce în ce mai dese și pe intervale de timp tot mai mari. În zona Liberty Mall, pe Strada Vedea, se stă fără curent chiar și câte 3 ore. În blocul meu, de exemplu, curentul revine pentru câteva secunde, ca mai apoi să se întrerupă din nou. Sunt în pericol electrocasnicele din apartament. 

În aceeași situație sunt și cei care locuiesc în zone ca Dristor, Ion Mihalache, Foișorul de Foc sau nord-estul Capitalei. Locatarii au început să se plângă, pe rețelele de socializare, de modul în care sunt gestionate aceste pene de curent și se declară, în același timp, îngrijorați pentru bunurile pe care le dețin. 

"În sectorul, 5 de câteva zile, e aproape zilnic câte o pană. Și când ne dau drumul la curent, ori fac toate becurile ca un stroboscop, ori dau vreo 5 minute și apoi se ia din nou", a spus o persoană.

"Sora mea era în vacanță atunci când s-a întrerupt curentul. În momentul în care s-a întors, a găsit una dintre siguranțe jos și frigiderul dezghețat." a zis o cititoare DCNews care locuiește în cartierul Dristor.

Unii oameni compară acestă situație cu "vremea comunismului", atunci când românii primeau energie electrică "cu porția". "Revenim la comunism, la curent cu porţia? La cât de mult costă curentul electric, onorabilii ar trebui să se ocupe de problemă şi să aibă soluţii pentru astfel de perioade încărcate, să aibă planuri de rezervă, că de-aia iau n-şpe piei de pe consumator”, se mai întreabă alt român.

Penele de curent ne pot lăsa fără electrocasnice

Penele de curent și fluctuațiile de tensiune pot cauza defecțiuni în componentele electronice sensibile ale electrocasnicelor. Acest lucru poate duce la scurtcircuite sau arsuri ale componentelor interne. Electrocasnicele sunt proiectate să funcționeze în condiții de alimentare constantă. Penele frecvente de curent și repornirile bruște pot accelera uzura componentelor mecanice și electronice, scurtând durata de viață a dispozitivelor.

Aparatele care utilizează memorii electronice (cum ar fi televizoarele, calculatoarele, cuptoarele cu microunde, etc.) pot pierde date sau pot avea setările corupte în urma unei pene de curent. În unele cazuri, aceste dispozitive ar putea necesita resetare sau reprogramare după fiecare pană. Aparatele care folosesc motoare electrice, cum ar fi frigiderele, mașinile de spălat, mașinile de uscat rufe și aerul condiționat, pot suferi avarii dacă sunt oprite și pornite brusc. Motoarele pot deveni supra-încălzite sau se pot bloca, ceea ce poate duce la reparații costisitoare.

Când curentul revine după o pană, poate exista o supratensiune (un impuls de tensiune mai mare decât cea normală) care poate avaria serios electrocasnicele. Aceste supratensiuni pot arde circuitele și componentele sensibile. În cazuri extreme, fluctuațiile de tensiune și supratensiune pot provoca incendii atunci când componentele interne se supraîncălzesc sau scurtcircuitele generează scântei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel