Elena Cristian a vorbit despre scenariile pe care se lucrează la Ministerul de Finanțe privind pensiile și salarii.
"Se lucrează pe trei scenarii la Ministerul de Finanțe atât în ceea ce priveşte salariile, cât şi pensiile. Cel mai fericit scenariu este cel cu îngheţarea tuturor veniturilor anul viitor, amânarea majorării pensiilor pentru 2022 şi creşterea cu 20% a alocaţiilor. Există scenarii de majorare a unor taxe, de introducere a unor taxe noi, chiar de creştere a TVA -ului cu 2 puncte procentuale. Ar mai aduce ceva la buget în condiţiile în care s-ar şi încasa pentru că ştim bine că la colectarea TVA stăm foarte prost. Sigur că politicienii îmi vor spune că bat câmpii, mi-a mai spus-o domnul Stamule, cel care, când îi ziceam că o să crească punctul de pensie doar cu 14%, îmi spunea "Bateţi câmpii!", a spus Elena Cristian, în emisiunea "Decisiv", de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu