Pensii speciale parlamentari. Radu Banciu: Pentru ăștia este numai o ușă, ușa de la pușcărie

Radu Banciu a vorbit în ediția de duminică a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari. 

În acest context, el a comentat situația câtorva parlamentari, semnatari ai proiectului de lege, care au averi foarte mari.

”Un parlamentar susține că pe lângă cele 100.000 de euro în conturi are 70 de terenuri și 12 imobile, bani munciți, zice el. Iar pensia specială ar veni să repară una din nedreptățile făcute de Emil Boc, în 2010.  «Poate nu e oportun, dar e necesar să se facă o dreptate și pentru parlamentari, mai ales că în momentul de față se trage cu toate tunurile, din toate direcțiile, către Parlament», spune Ciprian Nica, deputat PSD. Deci de asta au nevoie de pensii mai mari pentru că în momentul de față se trage. Păi ăia de la Universitate care veneau și manifestau acolo împotriva lui Ion Iliescu sau a lui Nicolae Ceaușescu nu meritau bani mai mulți pentru că se trăgea asupra lor?”, a comentat Banciu. 

”Printre semnatari se află trei dintre cei mai bogați deputați după banii din conturi: Marin Anton care deține trei milioane de euro, șase case și 29 de terenuri, Ion Răducanu - 470.000 de euro, trei case și un teren și Vasile Varga - 340.000 de euro, cinci case și șase terenuri. De asemenea, discretul Zisu Stanciu, că nu am mai auzit de el mai nimic, are 70 de terenuri, 20 de imobile, 11 apartamente și un spațiu comercial, bijuterii din aur și ceasuri de 18.000 de euro, iar în conturi are aproximativ 104.000 de euro. Din ce domnul Stanciu? Că nu am auzit de dumneavoastră decât atunci când vă înjuram. Nu vă reține cu nimic societatea. Nu vă e totuși așa un pic rușine? Mă gândesc că în vremurile astea de binevenită restriște pentru unii ca dumneavoastră nu e prea ok să stai la intervalul mare cu asemenea furt”, a mai spus Radu Banciu. 

Citește și: PENSII SPECIALE PARLAMENTARI. Radu Zlati (PNL), semnatar al legii, critică conducerea PNL



”Pentru oameni de genul ăsta trebuie noi să fim îngăduitori și să strigăm în locul occidentalilor că România e un stat polițienesc? Pentru ăștia este numai o ușă, ușa de la pușcărie. Dacă ei erau afaceriști, treaba lor, dar ei sunt în Parlamentul României și grija lor nu este să facă business. Atât timp cât agoniseala asta vine sub mantia de politician, eu găsesc că este corect ce se întâmplă cu ei și locul lor este fără niciun alt fel de comentariu la pușcărie”, a mai comentat Radu Banciu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel