"Ponta, nu ne mai minți! Vei da socoteală", este mesajul dur pe care un actual europarlamentar român, fost ministru al Justiției, l-a transmis, marți, după ce proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost adoptat, înregistrându-se 303 voturi "pentru", 124 "împotrivă" și două abțineri.
"Senatorii și deputații și-au mărit pensiile fără să merite.
Clasa politică actuală este unită atunci când își apără propriile interese.
Parlamentarii din jurul lui Ponta au votat să aibă pensii speciale și mai mari, doar pentru că au fost o perioadă în Parlament.
Zelul creșterii pensiilor parlamentarilor era demn de o cauză mai nobilă. Cum ar fi fost ca această uniune de voturi să fi existat la ridicarea imunității lui Șova sau la ridicarea imunității lui Ponta?
Și, ca de obicei, când se atacă instituții, se nenorocește Codul penal sau se creează privilegii în Parlament, Ponta nu este în țara. Credeți că nu știa ce se întâmplă?
Ponta, nu ne mai minți! Vei da socoteală, chiar dacă ai fugit ca în “marțea neagră” din 2013", a scris, marți, pe contul său de socializare, europarlamentarul Monica Macovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu