EXCLUSIV  Pensiile magistraților vs. pensiile oamenilor de rând. Ciolacu: N-am văzut pe nimeni dându-și foc atunci când s-au făcut aceste tâmpenii

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent în platoul DC News TV pentru a aborda subiectul diferențelor dintre salarizarea și pensiile din sistemul de justiție, în comparație cu celelalte domenii.

Bogdan Chirieac: „S-a creat un decalaj uriaș între sistemul de salarizare și mai ales de pensii între sistemul de justiție și restul.”

Marcel Ciolacu: „Domnule Chirieac, n-am văzut pe nimeni dându-și foc în studioul dumneavoastră timp de 30 de ani, atunci când s-au făcut aceste tâmpenii. N-am văzut pe nimeni venind și dând explicații! Eu m-am dus și am negociat cu Comisia Europeană, personal, alături de staff, ca să ieșim din acest hățiș. Eu nu pot schimba trecutul.”

Bogdan Chirieac: „Deci nu putem ieși din acest hățiș? Nu ne-am dat foc, dar am contestat tot timpul lucrurile astea.”

Marcel Ciolacu: „Am ieșit din acest lucru. Acest lucru nu o să se mai întâmple în viitor. Am luat o perioadă de grație care an de an se reglează, ca acea nedreptate să nu se mai întâmple. Ce făceam? Am un jalon, spre exemplu, ca la DNA să fie angajați 85% din organigramă. Dacă eu veneam și operam pacientul, operația era reușită, toată lumea era mulțumită, dar pacientul era mort.”

Bogdan Chirieac: „Că nu vă dădea (Comisia Europeană) banii din PNRR?”

Marcel Ciolacu: „Nu luam banii din PNRR și ni se bloca sistemul de justiție.”

Bogdan Chirieac: „E deja blocat sistemul de justiție, e cam nefuncțional. Un proces după o licitație de infrastructură la domnul Grindeanu durează cam 3-5 ani. O contestație.”

Marcel Ciolacu: „Să știți că până să ajung premier eu am crezut că în Consiliul de Contestație sunt niște magistrați, de aia nici nu comentam. Pentru că am făcut o promisiune foarte clară, de când am intrat în politică, că nu voi contesta niciodată o decizie a unui magistrat, indiferent dacă e judecător, procuror. Am constatat că dânșii nu sunt (magistrați), ci niște juriști. Avem în PNRR... acolo trebuie să facem reformă. Fiecare om care judecă acele contestații trebuie să fie magistrat cu experiență. Nu ne jucăm!”

Anca Murgoci: „Dar ne jucăm cu pensiile? Din septembrie probabil le veți mări că e campania electorală. Dar din 2025 încolo?”

Marcel Ciolacu: „Acum a fost efectul mare, dar vedeți că e numeric, pentru că am avut o inflație anul trecut record. Normal că am venit cu 13,8%, fiindcă așa e în lege. Au mai fost guverne chiar de dreapta, în totalitatea lor, care n-au mărit nici măcar cu indicele de inflație pensiile din România. Am venit și am aplicat legea. Nu va mai fi inflația de 13,8%. Deci efortul bugetar va scădea, începând de la 1 ianuarie, iar el va scădea an de an, nu numai din indicele de inflație.

Și Comisia Europeană a insistat aici. Aveam un prag de sărăcie penultimul din Europa. Au zis să facem ceva cu pensiile mici. Erau oameni care au muncit 30 de ani, dar aveau cea mai mică pensie. Avem o nouă lege a pensiilor acceptată de către Comisie, de către Banca Mondială, funcțională, sustenabilă. Într-adevăr, cu un efort mai consistent anul acesta. Se vor mări pensiile la 1 septembrie categoric!”

URMĂRIȚI EMISIUNEA COMPLETĂ AICI:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel