Pensiile militare sunt pensii speciale, a transmis miercuri Comisia Europeană. Virgil Bălăceanu, general în rezervă, a oferit precizări, pentru DC News, despre cum trebuie văzută chestiunea pensiilor miltare.
Răspunzând la informațiile vehiculate conform cărora a doua tranșă din PNRR pentru România ar fi blocată la Bruxelles, Comisia Europeană transmite, printre altele, că pensiile militare sunt incluse în rândul pensiilor așa-numite speciale. Acestea nu blochează a doua tranșă de bani, conform precizărilor, dar ar putea să o blocheze pe a treia, dacă problema nu va fi rezolvată.
Încasarea celei de-a doua tranşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu s-a amânat, aceasta fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene, informează CE. Totodată, reprezentanţii Comisiei precizează că reforma pensiilor speciale (jalon 215) nu este cuprinsă în cea de-a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plată.
'Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan. Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României', se menţionează în precizările CE.
'Problema este destul de complexă pentru că, în definitiv, dacă vorbim și de magistrați, nu doar de militari, se ajunge la un atac la stabilitatea acestor instituții și nu exagerez când afirm aceasta. Or, justiția are această sarcină aș spune de a lupta mai ales împotriva corupției din România. Noi nu putem spune că România nu mai are probleme cu corupția chiar dacă MCV-ul nu ne mai controlează.', a declarat Virgil Bălăceanu, general în rezervă, pentru DC News.
'Problema legată de militari este și mai complexă pentru că se creează situații nu nedorite, ci care afectează securitatea României. Din anul 2017, din momentul în care au început prin Ordonanțe de urgență ca drepturi ale militarilor să nu se mai acorde, atunci a devenit problematica pensiilor motivul principal al trecerilor în rezervă. Mulți spuneau că s-ar putea ca legislația să fie și mai restrictivă, cu privire la pensiile militare de stat. Ca atare, în cei 6 ani care au trecut de atunci, un număr foarte mare de militari, mai ales din corpul sub-ofițerilor maiștrilor militari și al ofițerilor au trecut în rezervă.', a spus Virgil Bălăceanu.
'La această dată, Armata României este depopulată în anumite comandamente și chiar în anumite unități. Au apărut comentarii, chiar în presă, legate de faptul că în 2022 un număr mult mai mare de cadre militare au trecut în rezervă față de 2021. Aceasta e întâmplă în condițiile în care războiul din Ucraina este în desfășurare și va continua. Problema de încadrare nu se realizează peste noapte. Acum, Ministerul Apărării caută soluții pentru a rezolva acest deficit acut de personal.', a declarat Virgil Bălăceanu.
'Trecerea în rezervă a fost cauzată nu de războiul din Ucraina. Militarii nu au trecut în rezervă temându-se de un război. Ori în activitate, ori trecut în rezervă el este obligat să participe la război. Are obligații militare și în momentul în care trece în rezervă. Motivația o reprezintă acest joc cu pensiile militare. Pensiile Militare, ofer exemplul anului 2022, au crescut cu 5,1% rata inflației din 2021, nu cu 12,5%. Pensiile militare de serviciu sunt înghețate. Ele nu mai sunt actualizate o dată cu creșterea salariilor militariilor în activitate.', a declarat Virgil Bălăceanu.
'Acum, legat de PNRR, această continuă dispută, discuțiile dacă sunt sau nu pensii speciale... când este clar că pensiile militare sunt pensii de serviciu. Sigur că, din 2017, militarii au contributivitate exact cum au cei din viața civilă. În definitiv, acum prin contributivitatea acestora, o parte din fondurile necesare pentru pensii, pentru crearea și stabilitatea fondului de pensii a MApN, fond care este administrat de Casa de pensii sectorială, se realizează. Însă nu putem să vorbim de contributivitate pentru toate generațiile de militari pentru că nu au fost asemenea reguli. Or, militarul a venit în Armată în regulile momentului, respectiv doar cu această idee că el trebuie să își facă datoria pentru apărarea țării. Regulile au fost stabilite în timp și în timp schimbăm regulile astfel încât să discutăm și în privința militarilor de această contributivitate. Doar că o ducem în trecut. Contributivitate nu a existat decât în ultima perioadă.', a zis Virgil Bălăceanu.
'Vă mai ofer un exemplu, cu un alt drept confiscat al militarilor. Militarii au contribuit la o pensie suplimentară. Ei bine, pensia suplimentară nu este acordată. Prin urmare, pe de o parte lucrurile sunt grave din punctul de vedere al nemulțumirii pensionarilor militari. Anul trecut, repet, s-a făcut indexarea cu 5,1%, nu vorbim de o creștere a pensiilor, așa cum s-a făcut cu 12,5% în sectorul public de pensii. Au fost mărite soldele de grad pentru militarii în activitate. În mod normal, Legea pensiilor prevede că o dată cu creșterea soldelor de funcție, de grad, acestea se reflectă proporțional și în pensii, lucru care nu se întâmplă.', a menționat Virgil Bălăceanu.
'Militarii, în definitiv, nu primesc salariu, ci soldă. Putem să discutăm de contributivitate în condițiile în care avem solde?! Dar, repet, din 2017 militarii au contributivitate. Lucrul acesta trebuie văzut nu doar în deplină concordanță cu drepturile militarului, care rămâne militar indiferent de poziția sa în activitate, rezervă sau retragere, dar, repet, pentru asigurarea stabilității într-o instituție esențială în România ce are și componenta activă și componenta în rezervă.', a concluzionat Virgil Bălăceanu, general în rezervă și fost comandant al brigăzii multinaționale din sud-estul Europei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu