Răspunzând la informațiile vehiculate conform cărora a doua tranșă din PNRR pentru România ar fi blocată la Bruxelles, Comisia Europeană transmite, printre altele, că pensiile militare sunt incluse în rândul pensiilor așa-numite speciale. Acestea nu blochează a doua tranșă de bani, conform precizărilor, dar ar putea să o blocheze pe a treia, dacă problema nu va fi rezolvată.
Încasarea celei de-a doua tranşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu s-a amânat, aceasta fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene, informează CE. Totodată, reprezentanţii Comisiei precizează că reforma pensiilor speciale (jalon 215) nu este cuprinsă în cea de-a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plată.
"Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan. Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României", se menţionează în precizările CE, conform Agerpres.
Conform anexei la decizia Consiliului de punere în aplicare a PNRR, trebuie realizată o analiză a pensiilor speciale în vederea identificării unor soluţii concrete care să vizeze simplificarea acestora şi corectarea inechităţilor dintre beneficiarii acestor categorii de pensii şi beneficiarii sistemului public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivităţii, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
"Se are în vedere acordarea de asistenţă tehnică (prin intermediul unei licitaţii publice) pentru a realiza o analiză ex ante a reformei sistemului de pensii, pentru a elabora legislaţia care va sta la baza reformei şi pentru a realiza o analiză ex post şi o evaluare a impactului. Implementarea reformei va fi finalizată până la 30 martie 2023", se menţionează în anexă.
Potrivit jalonului din PNRR, pachetul privind pensiile poate include legi separate privind regimul general şi pensiile speciale. Noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale şi le va alinia la principiul contributivităţii. Nu se vor crea noi categorii de pensii speciale, iar categoriile actuale vor fi raţionalizate. Pensiile speciale se calculează în prezent pe baza principiului contributivităţii, a vechimii în profesie şi a reajustării procentului legat de veniturile obţinute. Perioada minimă de cotizare este similară cu cea aplicată în fondul public de pensii. Protecţia deciziilor Curţii Constituţionale se va referi numai la pensiile magistraţilor, nu şi la alte categorii, şi se va referi numai la limitele explicite din argumentele Curţii.
"Nicio pensie specială nu poate depăşi venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare", conform jalonului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu