Toată țara așteaptă cu sufletul la gură mult promisele măsuri, în fapt niște fente care sunt demne de cei care ne consideră niște habarnişti demni doar să punem ștampila de vot şi să plătim taxele şi impozitele la timp.
Şi, acum, cu voia dumneavoastră doamnelor şi domnilor, prima fentă sau Cazul magistraților!
Din promisiunile făcute rezultă că pensionarea magistraților ar fi trebuit să aibă loc măcar după vârsta de 50 de ani, doar că uite cum ne-au fentat motivând că, vezi Doamne, ar rămâne sistemul blocat prin plecarea la pensie a celor încă în funcție!
Legea este oricum făcută să nu treacă de Curtea Constituțională, iar Guvernul sigur va “uita” că, în conformitate cu unele prevederi relativ recent impuse de UE, se poate trece peste hotărârile Curții în anumite situații din care se pare că face parte şi cazul acesta!
O altă problemă este aceea a menținerii în cadrul categoriei magistraților şi a procurorilor - fapt ce contrazice Constituția şi legile existente în domeniu. Aici, problema este cam aşa:
1. Băsescu a adus în sistemul juridic peste două mii de persoane (judecători, procurori etc). Pentru a-și fideliza o parte din ei - procurorii în special - acesta le-a dat "liber din lesă". Astfel, statul paralel a avut cu cine să lucreze direct şi au fost recompensați procurorii pentru aceasta, prin recunoașterea lor ca magistraţi, deși nu au acest drept legal.
2. Abuzurile procurorilor au devenit celebre şi mai ales atât de frecvente încât sunt uzuale şi la ordinea zilei! De la Portocală şi până la cazul Piedone avem probe gârlă! Să vă spun cum un procuror a dat NUP în cazul unei infracțiuni repetate de rupere de sigilii legal aplicate pe o instalație ilegal făcută pentru că, susținea el, ruperea de sigilii nu a avut ca scop furtul de gaze? Adică actele false, falsul în declarații, inexistența autorizației de construire, refuzul de recepționare al clădirii unde s-a montat rețeaua ilegală, încălcarea normelor tehnice cu privire la distanţele între rețelele de utilităţi, pericolul de incendiu şi explozie al unui cartier din centrul Bucureștiului cert, certificat şi permanent ș.a.m.d NU SUNT ARGUMENTE JURIDICE pentru acel procuror al Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.
Un alt procuror de la același Parchet păstorit de prim procurorul Alin Cozma a dat NUP pentru infracțiunile la Legea Construcțiilor pentru același imobil, considerând că toate cele de mai sus “nu au încălcat îndeajuns de mult norma morală apărată de lege”. Ca să vă dați seama, în locul mansardării unei căsuțe de 56 mp, s-a construit un bloc cu parter, etaj şi mansardă în Centrul Istoric al Capitalei vajnic apărate de Nicușor Dan. Blocul respectiv a fost construit fără autorizație, peste rețeaua de canalizare, într-o bătaie de joc față de legi, graţie ajutorului aceleiași Primării Generale conduse de Nicuşor Dan care refuză, de peste trei ani, acordarea audienței în acest caz.
3. Cele mai mari pensii din România sunt ale procurorilor, în condițiile în care nici nu au cotizat, nici nu ar trebui să le primească, neavând calitatea de magistraţi şi sunt realizate graţie unor șmecherii băgate în lege.
4. Sărmanii judecători care nu au voie să facă grevă, dar care cu ceva timp în urmă erau pe treptele Tribunalelor cu pancarte, acum au blocat toată activitatea instanţelor, după aprobarea legii de modificare.
Băsescu a văzut că șpăgile date judecătorilor ajunseseră de notorietate şi atunci a asmuțit pe ei procurorii tineri, nou intrați în sistem pe mâna lui, pentru a-i potoli. Şi acum să vedem cum, graţie deciziilor lor atât de greu date, CEDO are de lucru, anulându-le pe bandă rulantă.
Să rememorăm un pic şi cazurile celebre, începând cu cel al lui Piedone, în care doi judecători au dat pe rând ani grei de pușcărie, iar un al treilea a constatat că … INFRACȚIUNEA NU EXISTĂ! Dar de ce să îi uităm pe judecătorii care au acoperit neregulile comise de cei doi procurori şi polițiștii care au făcut cercetările în cele două cazuri de mai sus?
Judecătorii se plâng ca sunt puţini, că au multe dosare, dar să fim corecți: NU CITESC NIMIC DIN CE SCRII! Dar cel mai periculos este că acum încearcă să creeze un nou monopol, cu cheie pe tot spectrul politic, mai ales că acum au făcut gașcă cu procurorii şi dau șah oricând vor. Să fiu corect înțeles, există şi oameni, printre magistraţi, dar dosarele tuturor sunt sub cheia serviciilor aşa încât fenta este clară: noi vrem să modificăm dar nu se poate!
Marota asta este de vreo zece ani cel puțin şi apare înainte de alegeri, dispărând imediat după acestea într-un nor de explicații care mai de care mai greu de calificat. Acum, "gata!", zice noul guvern, "nu va mai fi, uite am dat şi lege special pentru interzicere". Doar că ce să vezi? Iar sunt posturi şi persoane exceptate, însă fenta principală este următoarea:
Prin eliminarea persoanelor care au cumulate pensia cu salariu, din rândurile angajaților statului, instituțiile respective, în scurt timp, vor declara că nu mai au personal suficient pentru a asigura acele posturi şi servicii ocupate şi efectuate cu cei obligați să plece din cauza cumulului. Ca atare, au doar două soluții la dispoziție:
- angajare de personal care nu poate fi făcută, neexistând personal calificat
- externalizarea acelor servicii către o serie de firme care vor angaja fix acele persoane care au plecat din sistem. Chestia asta va creşte automat costul serviciului în sine, cost pe care tot noi cetățenii îl vom suporta direct nu statul
Faceți dvs. un simplu calcul, pe baza numărului de angajați la stat care au cumulate pensiile cu salariul şi veți observa că foștii militari, milițieni reprezintă peste 75% dintre cei vizați de această lege
Conform promisiunilor lui Rareș Bogdan, în 48 de ore de la alegerea sa ca parlamentar el se obligă să anuleze TOATE PENSIILE SPECIALE DIN ROMÂNIA! Cine ne poate spune cât a trecut de atunci, pentru a înțelege exact cât înseamnă 48 de ore pentru domnia sa?
În urma unui proces destul de rapid şi de accentuat, fiecare meserie a început să se organizeze precum o castă şi uite aşa au început să fie date legi speciale care au produs, în mod normal, şi pensii speciale, iar de aici la alte abuzuri, pentru că, de exemplu:
- procurorii nu sunt magistraţi, conform legii, dar au pensie de magistrați
- magistrații primesc niște pensii umflate artificial, pe baza rezultatelor financiare din ultimele 3 luni de activitate
- parlamentarii primesc pensie precum colegii lor europarlamentarii, în baza aceleiași motivații juridice
- aviatorii plătesc cel mai mare CAS din România - de 32% - şi, conform calculului vechimii în muncă, la 50 de ani au îndeplinit demult baremul vârstei standard de pensionare de 65 de ani (un an vechime ca pilot este egal cu 1,5 ani vechime normală).
- primarii primesc şi ei pensie conform promisiunilor făcute de atâtea ori până acum, pentru fiecare mandat
Gogorița contributivității lansate de către USR şi promovată de deputatul Seidler este una cu caracter pur electoral doar, deoarece pentru categoriile care nu au plătit până de curând CAS (magistrați, militari etc) cum ar putea fi făcut altfel decât greșit, fals calculul punctajului realizat?!
Cineva are interesul de a atrage voturile revoltaţilor, în special prin declararea pensiilor militare ca fiind ilegale, în timp ce altcineva vrea să își asigure voturile foștilor şi actualilor militari şi ale familiilor lor, prin prisma recunoașteri ca indemnizații de serviciu şi nu ca pensii pentru militari.
De curând, am lansat în dezbatere publică proiectul de reorganizare a legii pensiilor, constatând ineficiența sistemului actual bazat pe modelul Bismark. Am arătat, atunci, că statul efectiv fură 2/3 din cât cotizează fiecare cetățean al României Probabil că, în goana după bani a statului, propunerea va fi ascunsă bine poporului român cotizant.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu