Moș Crăciun a venit și pentru primari și președinții de consilii județene. Senatul a votat, luni, pensiile speciale pentru primari, viceprimari și președinții de consilii județene.
Proiectul de lege privind acordarea pensiilor speciale pentru aleşii locali - primari, viceprimari, şefi de consilii judeţene- a fost aprobat, luni, de plenul Senatului, cu 86 de voturi "pentru" și o abținere. Proiectul a fost susţinut de PSD, însă contestat de liberali. La momentul votului, grupul senatorial al PNL a anunțat că se retrage din sala de plen.
Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că cei din administrația locală au dreptul la o remunerație care să fie stimulativă și că parlamentarii ALDE vor anunța în plenul Senatului cum vor vota în cazul propunerii legislative prin care aleșilor locali le este acordată o indemnizație pentru limită de vârstă.
Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, în luna noiembrie, iar comisiile de specialitate din Senat au acordat un raport favorabil, fără amendamente. Discutarea legii în Senat vine la mai puţin de o săptămână de când Parlamentul a adoptat şi proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu