Eugen Nicolicea, parlamentar cu șapte mandate, arată că în 2006 Curtea Constituțională s-a pronunțat despre pensiile speciale ale deputaților și senatorilor.
Eugen Nicolicea, fost deputat PSD, a vorbit la DC NEWS despre pensiile speciale. Acesta a declarat că, printr-o decizie din 2006, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în privința acestor indemnizații acordate deputaților și senatorilor.
"În ceea ce privește aceste indemnizații discutăm despre o altă garanție a mandatului reprezentativ și anume aceea financiară, deci deputatul sau senatorul trebuie să aibă un statut potrivit rolului său constituțional, menit să-l ferească de orice constrângeri, inclusiv materiale și de tentație de corupție. Acest lucru l-a spus Curtea Constituțională în decizia 279/2006.", a declarat Eugen Nicolicea.
"Cu alte cuvinte, deja Curtea s-a pronunțat." a intervenit jurnalistul Val Vâlcu.
"S-a pronunțat în 2006 la introducerea pensiilor de serviciu, așa se numeau la vremea aceea. Traian Băsescu avea ce avea cu pensiile pe care le numea pensii nesimțite, de care beneficiază în prezent, bănuiesc că și ca deputat, și ca președinte.", a spus Eugen Nicolicea.
"A, deci le sancționa atunci electoral, în 2005, 2006, când a venit la conducere și acum profită de ele? Nu poate cineva să renunțe la aceste drepturi?", a ridicat problema Val Vâlcu.
"Eu știu că nu poți să renunți la un drept decât să îl iei și să îl donezi apoi, ori să faci ceva cu el, dar nu ai cum să spui ”nu aplicați legea”, pentru că ce scrie în lege se aplică. Instituțiile respective trebuie să îți pună banii, dar nu te poate obliga nimeni să îi iei de la casierie. Dacă domnul Băsescu face acest gest, să afirme public și eu nu am decât să îmi retrag cuvintele.", a format Eugen Nicolicea.
"În Parlamentul European, colegii dumneavoastră eurodeputați beneficiază și ei de acest gen de indemnizație.", a punctat Val Vâlcu.
"Da, beneficiază și ei, și această indemnizație este foarte mare.", a declarat Eugen Nicolicea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News