Zeci de pensionari au fost tâlhăriți în ultimele zile, în propria casă, dar nu prin efracție. Hoții sună la ușă pretinzând că sunt de la diverse firme sau organizații. Poliția le recomandă pensionarilor să nu deschidă ușa necunoscuților.
Ecaterina Popescu are 86 de ani si locuieste singură intr-un apartament din Arad. O femeie i-a sunat la uşa şi i-a dat să semneze o lista. "A venit cu o listă mare în mână şi a zis că dacă asta semnaţi, de anul viitor nu mai plătiţi, a arătat aşa, cred că la lumină", a povestit bătrâna. Escroaca i-a cerut apoi să-i schimbe o bancnotă de 50 de lei. Aşa a văzut unde ţine bătrâna economiile. A cerut voie să se ducă la baie, după care a plecat. Cu tot cu bani. Femeia strânsese banii cu greu, din pensia ei de 900 de lei.
"N-am luat o plăcintă, n-am luat o bucată de carne, adică n-am luat decât spate de pui care a fost cel mai ieftin", a mai spus bătrâna. "Din declaraţiile persoanele păgubite se pare că este vorba de persoane, atât bărbaţi cât şi femei, foarte bine îmbrăcate, care nu trezesc bănuieli cu privire la posibile activităţi infracţionale, astfel încât bătrânii susţin că pe acest considerent le-au permis intrarea în locuinţe", a declarat purtătorul de cuvânt IJP Arad, Camelia Tuduce pentru Realitatea TV. În ultima perioada s-au înregistrat zeci de plângeri de la pensionari înşelaţi. Prejudiciul se ridică la peste 20.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu